ganduridegutuie

O Doamna

2010-08-10T21:46:00.000+03:00

*postare fara diacritice si fara veselie

Am avut norocul sa traiesc langa o doamna, bunica mea. De cateva zile, nu mai am acest noroc, si simt ca o parte din generozitatea, bunatatea si firescul lumii a disparut pentru totdeauna.
I-am spus, de multe ori, ce minunata este si cat de mult o iubesc, mai ales in ultima vreme, cand stiam ca se va duce. Dar totusi, parca nu a fost suficient. Este vreodata oare?...
Stand langa corpul imobil, aranjat si imbalsamat, nu am simtit in nici un fel ca mai este o parte din spiritul ei acolo.Ceea ce scriu acum este pentru ea, un elogiu, si pentru mine, un memento mori de suflet. Nu imi imaginez ca pentru cineva care nu a cunoscut-o, cuvintele care vin de-acum incolo pot insemna ceva.
Mamaia mea s-a nascut intre cele doua razboaie modiale, intr-o vreme a valorilor solide si a bunastarii, rara in tara asta. Poate de asta a avut o bucurie de a trai si o buna crestere trainice care au ramas nealterate sub alte timpuri. A avut inca trei surori, cu care a tinut legatura cat au trait si cat a trait, invatand o lectie de solidaritate feminina incredibila. A fost mignona, brunetica, rotunjoara , creata si permanent zambitoare, astfel incat baietii nu au ocolit-o. A avut cel putin doi prieteni inainte de bunicul meu- de doi stiu eu- pana cand el a pus piciorul in prag, a luat-o din orasul in care facea scoala de asistente medicale, si a facut-o sotia lui. Nu a putut avea copii, dar a crescut de mici trei nepoti de frate ai bunicului meu, printre care si mama mea. A gazduit, hranit si indragit cat au fost in perioada liceului si a specializarilor, inca patru nepoti. A avut un instinct matern, o rabdare si o generozitate nativa pe care multe mame naturale si le-ar dori. Mamaia mea stia sa iubeasca tandru si temeinic, si l-a tinut de mana si in inima pe bunicul, pana cand el a murit. I-a dus tare mult dorul de atunci, si, in cea mai buna dintre lumi, m-as bucura daca ar fii impreuna acum.
Mamaia mea era o experta a relatiilor interumane. A lucrat ca sefa de magazin sub comunism, o functie importanta in vremurile acelea, si si-a stabilit conexiuni, cultivate cu grija multa vreme dupa revolutie, cu toata lumea buna a orasului. Nu s-a limitat insa la asta, ci si-a facut mereu prieteni noi,de diverse varste si situatii sociale, spre inima carora si-a facut mereu punte, cu o bunatatate si pricepere innascuta.
In casa ei un musafir inopinat gasea intotdeauna ceva dulce, facut in casa, si cea ma buna cafea. Plus mancare de sa te lingi pe degete, caci gatea senzational mamaia, stapanind toate secretele bucatariei romanesti, din Ardeal pana in Dobrogea si Oltenia in care se nascuse. Bunicii mele ii placeau musafirii, si ii placea sa mearga in vizite. Iubea sa faca conversatie, nu atat sa vorbeasca, cat sa asculte, caci stia sa asculte extraordinar de bine, cu o rabdare si o toleranta care au facut-o sa fie depozitara multor secrete. Ii placea si barfa, si era cunoscuta pentru apetenta pentru senzationalul marunt, dar o facea fara nici o pornire belicoasa, cu un amuzament calm si o intelegere profunda a naturii umane. Era un fin psiholog, si de multe ori ma surprindea cu observatii de detaliu, care transcendeau convenientele sociale rigide.
Mamaia mea era o femeie draguta si cocheta, atenta la imaginea ei, pana la sfarsitul tuturor desertaciunilor. Primele amintiri cu ea sunt viu colorate si imbibate in miros de acetona, caci ma lua, cand eram mica, la salonul de cosmetica unde isi facea manichiura si pedichiura. Pana in saptamana in care a murit, manichiurista ei de 10 ani a vizitat-o bilunar, pentru sedinta de infrumusetare de la care nu a facut niciodata rabat. Avea cel putin 5 palarii, si vara, erau articole nelipsite din garderoba ei. Se machia discret, dar iubea rujurile si de multe ori, i le-am cedat pe ale mele, daca vedeam ca ii place culoarea.
Dintre nepoti, pe mine, cea introverta si incapatanata, m-a iubit cel mai mult. A stiut cumva ca tocmai eu aveam cea mai mare nevoie de dragostea si generozitatea ei,
Amintirile mele cu ea au si miros de cozonac si piscoturi. Gateam din cand in cand impreuna cu ea, si, desi detestam pe atunci sa trebaluiesc prin bucatarie, o faceam de dragul ei. A pastrat aceasta conexiune in timp si spatiu, trimitandu-mi pachete cu prajituri cand am plecat la facultate, si apoi am inceput sa lucrez, in alt oras. In pachetele ei, gaseam biletele pe care era tecut numarul de prajituri, detaliu ce tinea probabil de vreo deformatie profesionala de cand era sefa de magazin, si care ma amuza teribil de fiecare data, pe mine si pe prietenii cu care le mancam. Imi mai trecea pe biletele sfaturi sau rugaminti de a ii scrie, si incercam sa le respect, caci stiam cat de multa placere ii face sa tinem legatura. Cand a aflat ca am inceput sa fumez, desi ii promisesem ca nu o voi face niciodata, mi-a pus intr-un pachet mare de prajituri, un bilet de mustrari si rugaminti sa ma las de tigari, care m-au facut sa plang o ora. Se supara teribil daca nu o sunai sa o urezi
de ziua ei sau de 8 Martie, si iti arata asta intr-un fel calm dar care te facea sa intri in pamant de rusine. Intr-un an, nu apucasem sa o sun de Ziua Femeii pana seara, si atunci m-a sunat ea sa imi spuna “La multi ani!” pentru ca sunt si eu femeie, nu-i asa.
Buncii mele ii placea viata, si ii placea sa calatoreasca. Nu a ajuns peste mari si tari, dar pentru oameni dragi, pleca departe.Am invatat sa inot cu ea, la Ocnele Mari, pentru ca numai in prezenta ei m-am putut relaxa si lasa in voia apei.
Ii placea sa vada viata inflorind in jurul ei, si oamenii iubindu-se; stiu ca unul dintre regretele ie mari este ca nu a apucat sa ma vada casatorita. Pentru ca ea sa fie linistita, mi-as fii dorit-o si eu.
Mamaia s-a dus firesc, asa cum a trait. Stia ca sfarsitul va veni, se pregatise si ne pregatise din vreme. Nu ajuta la mare lucru, caci ii ducem dorul toti cei de care era apropiata.
Nu a fost o sfanta, sau un inger si nici nu vreau sa o transform intr-o icoana. A fost un om normal cu pacate si greseli, cu regrete si neimpliniri, care insa si-a trait insa viata din plin, cu gratie, firesc si constiinta a propriei valori umane pana in zilele neputincioase din urma. Pentru asta, doamna Cretulescu, iti multumesc ca ai fost bunica mea!

Taximetristul si blondele- strategii de supravietuire in Bucuresti

2010-07-27T23:33:00.000+03:00

Din nou despre taximetrişti. Cred că ar merita un blog numai despre ei, dar aş ajunge un cetăţean turmentat şi lefter dacă m-aş apuca să îi studiez cum merită :)

Revenind la subiect, eu sunt una din blonde. Care trebuia să ajungă la serviciu, într-o dimineaţă ploioasă, când nu mergea metroul de la mine spre Unirii. Metoda ultimate în cazurile astea, când rişti să urci om şi să cobori zombie din tramvaie sau autobuze: un taxi.

Experienţa câtorva greve de metro şi RATB mi-a demonstrat că mai degrabă o găseşti pe Elodia decât un taxi la o oră de vârf când nu circulă alte mijloace de transport. Aşa că trebuia să gandesc urgent o strategie.

Sunt blondă, dar vopsită :) Am găsit strategia win-win-win. Cum vine asta? Simplu.

Am identificat în mulţimea de navetişti disperaţi care aşteptau un taxi încă o blondă. De ce o blondă, veţi întreba? Pemtru că blondele sunt mai vizibile, de aia :) ...lăsând la o parte alte calităţi intrinseci care nu fac subiectul acestui post. Am descoperit ruta pe care urma ea să meargă- ce baftă pe mine, era aceeaşi ca a mea. Ne-am împărţit responsabilităţile: urma să încercăm să găsim fiecare câte un taxi pe cont propriu, în puncte diferite ale intersecţiei, şi să o luăm şi pe cealaltă. Cum am procedat: dat telefoane la companii de taxi, fluturat din mânuţe şi din pleoape...în 5 minute am găsit un taxi, şi în încă 10 minute eram la Unirii. Cheltuind fiecare jumătate din banii pe care i-am fii dat altfel, şi lăsând în urmă un taximetrist mulţumit că a plimbat două tipe bine. Eram blonde, am spus asta? :P

Sex and the city 2- femei sfidand criza

2010-07-08T23:34:00.000+03:00

Nu, nu despre criza financiară este vorba. Deşi filmul o sfidează cu eleganţă în mai multe feluri: ignorând-o aproape în totalitate, opunandu-i nişte decoruri luxuriante(Abu Dhabi) şi ţinute mai opulente decât în oricare episod S&S, plus un stil de bon vivre care îţi dă furnicături pe şira spinării. În paranteză, cred că e bine că este aşa: superficialitatea prosperă şi zâmbitoare , mondenităţile şi picanteriile delicioase ale high life-ului new yorkez şi de-aiurea sunt un festin pentru ochii saturaţi de griul acestor zile triste.

Dar "fetele”sfideaza cât cuprinde o altă criză, a lor personală, criza vârstei de mijloc. Şi asta chiar e o lecţie de învăţat, pentru ele şi pentru noi, fetele care nu am ajuns încă acolo :)

Carrie, la casa ei, refuzând să se aşeze în rolul rutinier al soţiei care stă seara in pat şi se uită la televizor, şi care îşi dă seama că de fapt are nevoie de o relaţie solidă cu Mr. Big(by the way, more handsome than ever :) mai mult decât de stilul ei de viaţă monden şi independent dinainte.

Samantha, luptând cu menopauza cu toate armele medicinii moderne, atentă să nu îşi piardă feminitatea,în sens cât se poate de concret. Sfidând prejudecăţile culturale, şi razbunadu-şi victorioasa frustrările provocate de minţi arabe obtuze cu o partidă de sex în open air pe capota unei maşini, în ţara tuturor posibilităţilor.

Miranda, mai înţeleaptă, împlinită şi glam decât niciodată, traversând o criză de carieră, şi dându-şi seama că e ok să pleci din firma în care te-ai zbătut ani la rând ca să devii partener, dacă nu te mai simţi bine acolo.

Charlotte, încercând ca de obicei să fie perfectă şi proper, în rolul de mamă upper class de asta data, şi recunoscând doar sub influenţa alcoolului că asta o oboseşte peste măsură şi că are nevoie de timpul ei personal ca să se echilibreze, chiar dacă îşi iubeşte copiii.

Nu sunt probleme grave sau insurmontabile, dar tocmai normalitatea lor şi modul onest în care sunt tratate fac că filmul să îţi rămână în inimă mai mult decât bărbaţii superbi, decorurile extraordinare şi toaletele fabuloase pe care le vezi.

Magazine, muzici si faze

2010-07-04T21:17:00.000+03:00

Am un stil sportiv de a mă plimba prin magazine de haine- adică mai mult mă antrenez, decât performez, respectiv cumpăr ceva. Merg mult, repede, căutând chilipiruri, arzând serios calorii. Nu fac discriminări de brand, reputatie, target, mă duc peste tot unde găsesc chestii care să îmi bucure inimioara si să îmi satisfaca bugetul. Aşa am ajuns să observ lucruri care ii scapă muritorului obişnuit care merge fix la Afi sau la IDM (sau oriunde crede el ca i se potriveşte mai bine) si iese de acolo cu trei pungi pline ochi si cu nervii pe bigudiuri.

De exemplu, ascult cu atentie muzica din magazine. Duse sunt vremurile in care in toate magazinele se auzeau trei posturi de radio cu hiturile momentului. Ah, timpurile bune, când mă apuca cheful de dans in cabinele de proba si luam mai multe ţoale cica sa le încerc, de fapt doar sa mă bâţâi un pic in fata oglinzii...

Acum, fiecare magazin de haine are playlistul lui propriu care se asezonează cu brandul.De ce? Ca să se adreseze direct targetului pe care il vizează prin produse, ofkors.

La Stefanel si Massimo Duty vei auzi muzica ambientala sau café concert soft si de calitate, potrivita cu cumpărătorii high class si business. La Zara, mixuri faine de chillout, electro, acid jazz, care merg cu stilul urban, smart casual, tineresc al clientului tipic . La Kenvelo, hiturile dance ale momentului, date la maxim, ca sa motiveze spre golirea portofelului pe vizitatorii lor presupus low class-wannabe rich. Habar n-am daca strategia asta creste vânzările, dar e faina experienta de a schimba atmosfera si tempo-ul trecând de la un magazin la altul…

Cea mai intensa traire am avut-o la Miniprix, unde se presupune ca merg oamenii care au bani foarte putini de dat pe ţoale. Sau saraci, sa o spunem pe şleau, dar care tin la oaresce brand. Clienţi transpiraţi veniţi cu autobuzul, haos prin produse, aglomeraţie năduf. O tristeţe. Pe deasupra, ce muzica plutea? Romaneasca, bineinteles, si pe deasupra cu mesaj. “Nu ne-am născut la locul potrivit”, ”Plec pe Marte", ”Vrem sa va doara” a Paraziţilor... Ok, ok, poate muzica era pe target. Dar sa te inspire cumperi ceva ?!? când îţi reamintea ca situaţia e nasoala, nu stam deloc pe roze, hai să ne revoltam sau să sa emigram…

Impulsul imediat a fost să iau doua perechi de papuci, să le agresez cu ele pe vânzătoare pe agentul pirpiriu de paza, să jefuiesc casa si să o iau la goana hăt departe, poate chiar pe Marte. Pâna la casa , preţ de trei etaje si trei bruiaje umane, m-am deprimat si am ajuns cumpăr papuci respectivi....Intr-un final, a funcţionat.

Mesterul casei

2010-06-30T12:24:00.000+03:00

Ca proaspăt proprietar de apartament, descoperi cu iritare că diverse chestii se strică prin casă la fel de des cum apar codurile galbene meteo. În stil Murphy, atunci când oricum eşti cu finanţele aproape de 0.
Ca şi femeie fără iubit inginer, am învăţat că trebuie să mă împrietenesc cu o categorie profesională necunoscută până atunci: meşterii casei. Deja stau binişor: am identificat un instalator/electrician/tâmplar/ dulgher în perioada aceluiaşi vecin supraponderal, suferind de strabism şi puţind permanent a ceapă şi transpiraţie. Omul este însă surprinzător de eficient şi de treabă.
Având în vedere frecvenţă defecţiunilor casnice, am o grămadă de ocazii de împrietenire.
Algoritmul e următorul:
1. Debutul crizei: ceva nu mai merge cum mergea de obicei, sau provoacă pagube colaterale la funcţionare;
2. Negarea: se aşteaptă 2-3 zile, poate se rezolvă de la sine
3. Acceptarea situaţiei: se trage concluzia că asta nu se va întâmpla, concluzie accelerată de vizitele vecinilor nervoşi;
4. Identificarea problemei: se caută pe google, se studiază instrucţiuni de folosire, se apelează la prieteni binevoitori, mai mult sau mai pricepuţi ; evident, nu se ajunge la o soluţie viabilă;
5. Disperarea: se blesteamă soarta şi opţiunile de viaţa eronate din trecut: de ce mi-or fi plăcând mereu oamenii fără abilităţi tehnice şi trusă de reparaţii prin casă? Băieţii de profesională nu au şi ei vise, aspiraţii, şi suflet, până la urmă?De ce n-am mers la cursul de electrician de la Cercul pionierilor?
6. Acceptarea: mă împac cu soarta, că oricum nu o pot schimba, iar absolvenţii de profesională nu o să îmi placă niciodată. Nici ciurcuitele electrice sau circuitul apei prin ţevi, astea fac parte din categoria “corola de minuni a lumii”
7. Identificarea soluţiei: se sună Vasile, meşterul casei. Care, în pofida bunăvoinţei lui demonstrate în mod repetat, se da hard-toget de fiecare data, şi propune ore mai mult decât matinale ca să facă un diagnostic profesional al situaţiei şi să rezolve problemă. Se negociază o oră la care soarele e deja deasupra orizontului.
Şi de aici, algoritmul se transfera la Vasile, eu neavând alt rol decât să stau pe margine, să îmi frâng mânuţele nepricepute. Să estimez, în funcţie de unghiul de încrucişare a ochilor, cât de des oftează, cât de mult durează câte scule sunt implicate cam cât mamă naibii o să scot din buzunar de data asta. Miros în permanenţă un şerveţel parfumat, ca aroma de ceapă/ transpiraţie să nu îmi provoace mie vreun scurtcircuit.
La început, am judecat complet datele problemei, imaginându-mi, în marea mea naivitate, că eu deţin controlul şi că el este un furnizor plătit, care trebuie să rezolve problema în termenii mei.
Când se întâmpla reparaţia, stăteam deci pe margine, cu o mină profesională, privind operaţiunea de salvare pe sub ochelari şi aruncând din când în când câte un termen tehnic:”priza ceramica”, “racord”, “cheie de 16”, “kit de rostuire”imaginandu-mi că aşa voi câştiga un ascendent în faţa meşterului. Totuşi, doar mi-am cumpărat şi eu bormaşină, şurubelniţe, ciocan şi patent, şi nu mi-era frică să le folosesc. Numai nu prea ştiam cum :)
Între timp, pe baza unor experienţe revelatoare, omul şi-a dat seama că sunt ageamie, şi acum mă tratează cu o bunăvoinţă amestecată cu compasiune, care mă irită în aceeaşi măsură în care mă şi linişteşte. De ce? Păi....odată l-am chemat să repare cică o aplică stricată, ca se descopere la faţă locului că nu înşurubasem bine becul. Altă data, mi-a asamblat ventilatorul ale cărui instrucţiuni de montare le pierdusem. Îl pusesem pe picioare, lăsând însă 3 şuruburi pe afară, şi mă dădeam de ceasul morţii că nu merge. Yap, that's me.
În prezent, lucrez la o viziune de tip budist relativ la chestiunea reparaţiilor casnice. Încerc să îmi reglez Karma şi să mă împrietenesc cu toate instalaţiile de prin casă, pe care le tratez cu blândeţe şi grijă. Încerc să nu tulbur vreun circuit energetic subtil când am draci. Iar când stricăciunea inevitabilă se produce, o accept surâzând, până la urmă e o oportunitate de învăţare de la un profesionist :) Nu m-am împăcat încă cu mirosul de ceapă/transpiraţie, dar mi-am cumpărat odorizante să îl combat :)

Screwed and the city

2010-06-26T20:01:00.000+03:00

Am o prietenă care a fost accidentată nasol pe trecerea de pietoni. Trecând pe verde, asigurându-se în prealabil. A fost internată în spital, cu coaste rupte şi fruntea cusută. De atunci,îi este frică şi să mai conducă, darmite să fie simplu pieton.

Am o altă prietenă care nu mai circulă cu metroul de 5 ani. Traversează oraşul cu 3 autobuze ca să ajungă la serviciu. 2 ore dus, 2 ore întors.În 2005 a făcut un atac de panică la metro, în aglomeraţia agresivă din Piaţă Victoriei.

Am o prietenă care nu îşi mai vizitează sora, pentru că aceasta şi-a luat un collie. Ea a fost muşcată de doi maidanezi, aproape de Piaţa Unirii. Nu mai suportă câinii.

Am început să dezvolt propriile mele fobii: autobuzul 102, taximetriştii din Bucureşti, intersecţia de lângă Piaţa Trapezului, mersul la supermarket sâmbăta. Situaţii, locuri şi oameni în care mă simt lipsită de apărare şi redusă la tăcere, în faţa agresivităţii aproape animale şi lipsei crase de bun simţ.

Sunt oameni care iubesc Bucureştiul. Deşi luaţi la bani mărunţi, iubesc locuri, momente sau oameni de aici. Sau, mai ştii...
Locuri, momente, oameni iubesc şi eu, dar nu oraşul în sine. Trăiesc, ca atâţia alţii, o simbioză disfuncţională şi greu de rupt cu Bucureştiul. Îi dau timp, energie, nervi pentru o viaţă (un pic) mai bună.

Nu vreau să ajung însă (complet) anxioasa sau nevrotică. Către voi, cei care iubiţi cu adevarat Bucureştiul, un apel umanitar. Am nevoie de terapie în relaţia mea cu oraşul asta. Eu şi mulţi alţii, screwed by the city.

Sherlock Holmes Superstar

2010-01-07T22:11:00.000+02:00

Am fost sa ma uit la susnumitul la CinemaPro, ieri. De-abia asteptam sa vad ce iese din combinatia Robert Downey Jr( talent, inteligenta, filme mai degraba de arta, decat comerciale) + Guy Ritchie( cool, plin de bancuri, streetwise, comic de situatie cat incape). Plus scor 7, 7 pe www.imdb.com, adica wow; am intrat “high” si tot asa am si iesit, din fericire.
Ce nu mi-a placut, totusi: noul Sherlock Holmes- care o sa ne bantuie in cel putin inca un sequel- e deja in categoria supereroilor. Inteligenta e arma lui mortala, si ne e demonstrat acest lucru cu o convingere si desfasurare de forte demna de o reclama la detergenti; cam in fiecare minut al filmului iti vine sa exclami:'Mama ce destept este!” Nu numai ca e destept, dar stie si sa se bata si in sabii si in tranta dreapta si ne demonstreaza acest lucru de cateva ori, asa, ca sa fie fanii lui Guy Ritchie multumiti. Ce-i drept, personajul negativ e pe masura, nici vorba de vreun criminal ordinar, lordul Blackwood e o combinatie de Episcop Aringarosa- din Codul lui DaVinci
cu Lord Voldemort, cu planuri de cucerire a lumii demne de un erou negativ in filmele lui James Bond. E asa de intunecat si diabolic, incat dezvaluirea finala, ca multe din actiunile sale sunt menite
doar sa ii construiasca o imagine de temut, fac ca majoritatea crimelor sale sa devina ridicole retrospectiv.
Ofkors, eroina feminina de care e indragostit Holmes e si ea un fel de Bondgirl cu un trecut dubios, cu maniere care n-au legatura cu secolul 19, in care se petrece actiunea filmului si cu skilluri demne de ingerii lui Charlie.
In afara filmului, nu mi-au placut spectatorii intarziati- cam un sfert din ei- care bajbaiau prin sala in cautarea locului.
In fine, nu mi-a placut ca pe la jumatea filmului s-a intrerupt imaginea pentru cateva minute bune, in timp ce sunetul continua sa se difuzeze. Si cand s-a reluat intr-un final proiectia, s-a inceput de unde ajunsese sunetul, fara ca proiectionistul sa se mai oboseasca sa proiecteze secventele lipsa!!!!
Si, de fapt, nici nu a mai contat,caci atunci cand s-a reluat filmul, eram asa de prinsi, ca am si uitat de imaginile lipsa- am incercat sa le deducem :P
Ce mi-a placut: ACEST Sherlock Holmes, jucat de Downey, e cel mai aproape de imaginea reala a lui Sherlock Holmes, asa cum a fost el descris de Doyle, tatal lui literar. Nu e pe departe un gentleman cu morga, asa cum a fost portretizat in alte filme si seriale , ba dimpotriva, se simte excelent in companii dubioase si ia la misto establishmentul cat se poate,
in plus e cam murdarel, boem, schizoid, vicios(tigari si droguri cat cuprinde), bataus, badaran cateodata, cu un ego cat casa si sexy cat un cartof (cred ca de-aia e si Jude Law prin distributie, ca sa creasca sex-appealul masculin al filmului, ca in rest, nu face mare lucru). Dar are o minte de rupe- la propriu si la figurat, si valori puternice.
Mi-a placut si imaginea Londrei la sfarsit de secol 19, intunecata, sumbra, cu dedesubturile la vedere, dar cu toate acestea vie si mareata.
Mi-a placut construirea suspansului, gagurile destepte care te tin cu rasuflarea taiata, maniera de filmare cat se poate de futurista, complotul complex, amestecand magian neagra, fratia templierilor, planurile Londrei imperialiste, descoperirile de ultima ora ale stiintei in acea epoca. Si muzica absolut geniala.
In afara filmului, mi-a placut teribil reactia spectatorilor la intreruperea la jumatate a proiectiei. Ma asteptam la huiduieli si nervi, in loc de asta, surpriza! Din senin, s-a iscat un ropot de aplauze in toata sala, menit sa il trezeasca din somn pe proiectionist. Si cand asta nu a mers, cateva telefoane din spate au luminat ecranul, si cativa spectatori mai in fata, intr-un complot tacit, au inceput sa proiecteze umbre chinezesti cu mainile pe ecran.
Un public destept, pe masura filmului.

Planificare sau la ghicitoare

2010-01-04T22:26:00.002+02:00

Împotriva voinţei mele, mi-a ghicit Mercedesa din Craiova. Nu ştiu dacă era adevărata Mercedesa din Craiova, care, am aflat ulterior, e un brand respectat printre ghicitoare- nu o văzusem şi nu auzisem de ea în viaţa mea până atunci. Dar această Mercedesa m-a făcut să zâmbesc într- un moment când nu eram deloc veselă, şi de atunci, de fiecare data când mă gândesc la ea.

Era între Crăciun şi Rev, o zi post-festin porcin, gri şi grea, care predispunea la reflecţie şi la bilanţuri de final de an. Ieşisem în aerul rece şi tăios, şi după o plimbare prin ceaţă, m-am odihnit pe o bancă în centru, privind trecătorii. Fumam o ţigară lungă, făcându-mi socoteala: Bani? mai puţini ca anul trecut Job? Acelaşi, dar mai trist ca anul trecut Dragoste? Şi anul acesta am ratat-o cu (prea puţină) graţie. Călătorii în afară? Doar una şi scurtă, dar frumoasă, ce-i drept. Pe final de ţigară, am ajuns la concluzia că stau bine doar la capitolele prieteni, lecţii învăţate şi împăcare cu mine însămi. Bune şi astea, mereu îmi ies cel mai bine. Lasă, că la restul umblăm anul viitor, dacă am ştii şi cum...hmmm, poate nu stau totuşi aşa bine la capitolul lecţii învăţate...
Şi când mă măcinam eu mai tare cu îndoiala în mine însămi, apare Mercedesa. Cu fuste roşii şi cojoc de lâna, Mercedesa îmi zâmbeşte cu un dinte lipsă, se prezintă şi mă abordează fără fasoane.Oare are al şaselea simţ? Nu, dar are tupeu să insiste, după ce o refuz de vreo 6 ori- căci, cerebrală de felul meu, nu cred în ghicitoare şi n-am văzut vreuna live în viaţa mea.

Hai totuşi, să văd că ai meşteşug, Mercedesa, dacă zici tu că e gratis.Presimt că nu chiar, dar hai, că sunt sărbătorile şi mă simt şi eu generoasă by default. Ce zici, am suflet sincer, şi tare bun, şi respect până şi un copil mic? Sigur, spune-mi ceva ce nu ştiu. O să trăiesc aşa mult? Nici nu aş prea aş vrea, Mercedesa, deşi dacă mă las de fumat poate poate. O să am doi copii? Deci, tre să mă las de fumat. Şi eventual, să găsesc pe cineva care să mi-i facă. Aaaa, am cununiile legate? Nu-i bai Mercedesa, toate prietenele mele care au fost pe la colege de-ale tale sunt în aceeaşi situaţie. Chiar şi cele căsătorite. Dacă se câştiga bine din dezlegări de farmece, te cred şi eu. Mai bine zi-mi de altele. Hmmm, cu bolile în familie ai cam dat-o în bară Mercedesa. Lasă, mă bucur că sunt din neam de oameni sănătoşi. Aaa, şi funcţia mea nu e pe măsura mea, că am minte brici şi am învăţat multă carte. Da măi Mercedesa, asta merge la 80% din clienţii tăi. E criză, mulţi au funcţie de şomer cu studii superioare. Oooops, nu e bine că sunt iute şi mă nevrez repede dacă nu primesc ce vreau? Nu prea e, ştiu, dar face parte din farmecul meu. Îmi faci tu un descântec-rugăciune instant? Hai, dacă tot am început. Da eu nu cred Mercedesa în de-astea, şi nu te enerva, mai bine crezi tu şi pentru mine.

Mercedesa mi-a ghicit şi mi-a descântat pentru vreo 15 RON, negociaţi la sânge.
A avut dreptate uneori, s-a înşelat uneori, dar, şmecheră, gureşa şi încrezătoare în puterile ei, mi-a dat iluzia profesionalismului. Nu mi-a părut rău de bani nici o clipă, pentru că mi-a oferit ceva la care eu nu puteam să ajung singură atunci. Perspectiva asupra propriei mele vieţi, fie că va fi cum zice ea sau nu. Mercedesa a făcut din ziua aceea tristă un punct pe linia mulţilor ani care vor urma. Iar pe mine, unică în tristeţea mea, m-a aliniat în grămada pestriţă a clienţilor ei, oameni care şi-or fi făcut bilanţuri la fel că mine, au nevoie de speranţa unui viitor mai bun şi au încredere într-un destin pe măsura lor, fie făurit de stele sau de ei înşişi.

De aceea, îi trimit un gând bun Mercedes, ori de câte ori îmi amintesc de ea. Ştiu că i-ar placea asta.

Wien, meine Liebe

2009-12-07T23:07:00.000+02:00

* post inscris la concurs pe www.blogdeturism.ro

Orice destinaţie de vacanţă pe care nu ai văzut-o încă este ca promisiunea unei noi iubiri. Pleci cu fluturi în stomac şi cu capul plin de vise şi planuri. Ajungi acolo, te îndrăgosteşti de oraş şi de oameni, trăieşti câteva zile de beatitudine văzând locuri minunate, făcând lucruri noi, apoi pleci cu inima frântă şi cu promisiunea revederii. Sau eşti dezamăgit crunt şi abia aştepţi să îţi iei papucii.

Eu una, am fost norocoasă, m-am îndrăgostit şi de Barcelona, şi de Madrid, şi de Lisabona, şi de Salonic, şi de Budapesta. Le-am vizitat pe toate cu ochii mari şi cu inima deschisă, încercând să îmi fixez în minte tot ce mă înconjoară, tot ce simt. Cu ochii pe ceas însă, şi cu sentimentul copleşitor că totul se va sfârşi în curând. De aceea, nici o excursie nu a fost aşa plină de fericire ca anticiparea ei, ca promisiunea a ceea ce putea fi când încă nu era nimic. Lumea este largă, inimă mea de călătoare la fel. Şi de data aceasta, am ales să mă îndrăgostesc de Viena, şi să fie o iubire de iarnă, pentru că iarna se potriveşte cu atmosferă magică şi somptuozitatea acestui oraş. O ştiu deja din poveşti,din poze de la prieteni, din filme- cine a văzut "Sissi”, şi nu s-a îndrăgostit de ţara ei?
Şi cum ar fi? Prima dimineaţă, sorbind cafeaua, şi savurând un ştrudel cu mere, în una din micile cafenele tradiţionale de lângă hotel, făcându-ne planurile pentru ziua în curs, înconjuraţi de oameni blonzi, veseli, cu obrajii roşii de la frigul de afară.
Nu ne-am putea decide însă aşa uşor, şi am porni în pasul ştrengarului spre Ringstrasse, să ne obişnuim cu locul. Ne-am scălda ochii în coloanele albe ale Palatului Parlamentului, în detaliile gotice ale Rathaus- clădirea primăriei, care pare a fi sora mai mare a Votivkirche, aflată un pic mai încolo. Ne-am opri să admirăm clădirea Operei, şi am încerca să vedem dacă nu găsim bilete pentru concertul din seara aceea- căci acolo se pun bilete ieftine în vânzare înainte de spectacole.Ne-am împrieteni cu alţi turişti aflaţi la coadă, şi după ce am renunţa la bilete, căci vânzătorii îmbrăcaţi ca Mozart ne-au anunţat placid că s-au vândut toate, am merge să mâncăm bosumflaţi. Am pierde o oră să alegem din mulţimea de restaurante, cu blazon care mai de care. Într-un final, copleşiţi de foame şi frig, ne-am decide, şi am comanda amândoi un şniţel şi o salată de cartofi, pentru că ştim deja de acasă că porţiile vieneze de mancare
sunt uriaşe. Am comanda şi berea cu cel mai lung nume, şi ne-am amuza încercând să îl pronunţăm cu accent german.
Am porni mai departe pe Ringstrasse, delectandu-ne cu tot ceea ce are sa ne ofere acest “Lord of The Rings”. Am vedea si modernul Ringturm, si hotelul Imperial, si Kriegsministerium. Seara ne-ar prinde inghetati, dar cu inima calda si cu ochii umezi de atata frumusete. Luminile de Sarbatori, colinzile rasunand de peste tot ne-ar incanta ca pe doi copii, si nici nu ne-am mai da seama cand seara se transforma in noapte. Am lua cina in drum spre casa, incercand sa dam gata trei litri de sprit, si nereusind, bineinteles.
In alta zi, am merge la palatul Schoenbrunn, pentru care, prevazatori fiind, am cumparat bilete inca de acasa, pentru WinterPass. Ne-am plimba prin camere in care au stat imparati si imparatese, oameni care au scris istoria pentru jumatate de continent, ca Franz Joseph, Sissi si Maria Theresa. Ne-am imagina cum decurgea viata lor de zi cu zi, in atmosfera somptuoasa si incarcata de simboluri de acolo. Am incerca o reverenta in fata tablourilor lor, si ei ne-ar zambi condescendent , cum fac de obicei suveranii. Ne-am rataci prin marea galerie, si ne-am regasi la o cafenea restaurant, de unde am porni mai departe sa vedem gradina zoologica, muzeul trasurilor, sera desertului. Si nici nu ne-am da seama cum trece timpul, zapaciti fiind de trecerea de la o epoca istorica la alta, de la un meridian la altul. Abia am apuca sa cumparam de la targul de Craciun, din fata palatului, suveniruri handmade pentru cei de acasa, biscuti si punch fierbinte pentru noi.
A treia zi, am merge sa vedem si Innere Stadt, orasul vechi, pe care Ringstrasse il inconjoara prietenos, in comparatie cu vechile ziduri care il protejau cu ostilitate fata de venetici. Ne-am opri la catedrala Sfantul Stefan, si ne-am minuna de frumusetea ei gotica sobra, dar mai ales, de puterea sa ca simbol al unei natiuni, care a reconstruit-o prin donatii publice, dupa bombardamentele din al doilea razboi mondial. Am admira si Erzbischofliches Palais de langa catedrala, si am merge mai departe, catre palatul Hofburg, unde ne-am ciondani ce sa vedem mai intai Scoala de Calarie Spaniola, Burgkapelle, trezoreria, libraria nationala austiaca...Ne-am intoarce la districtul Universitatii sa luam masa, sa ne odihnim mintile si ochii, de toate cele vazute si aflate.
A patra zi ar fi pentru cumparaturi, ca doar e Craciunul, si am merge bineinteles, pe Mariahilfer Straße.Am savura atmosera cosmopolita, si am incerca sa depistam prostituatele ilegale care se spune ca isi fac veacul pe acolo. Dupa ce am admira vitrinele brandurilor de lux, ne-am pune pe treaba si am face cumparaturi, asa, cat pot cara patru brate fara sa se rupa.Si s-ar mai duce o zi, fara macar sa ne dam seama...
In ultima zi, am merge la Prater, si ne-am plimba cu Liliputbahn-ul. Ne-am da in Marea Roata, admirand privelistea Vienei, incercand sa nu ametim. Ne-am da si in Rotorul Magic al lui Calafati, si in Turbobooster, si in Caruselul cu cai vii. Am admira Austria in miniatura, si ne-am face poze ca giganti deasupra palatelor maiestuoase in fata carora am fost pitici cu cateva zile in urma.
Seara am merge la Donauturm, sa admiram Viena de sus, si sa incercam sa reperam toate comorile vizuale care ne-au incantat. Am lua cina la restaurantul care se roteste incet, in jurul axei turnului, si am servi o friptura servita in stil vienez si un vin bun.
Ne-am face planuri pentru urmatoarea calatorie la Viena, caci mai sunt atatea locuri de vazut! Dar le-am ignorat cu buna stiinta, ca sa avem motive sa ne intoarcem aici cu aceeasi incantare si dorinta de a fi uimiti.

De ce o sa ma las de Farmville

2009-12-03T21:27:00.000+02:00

Pentru că a devenit plicticos. Cred că este un nivel critic, pe la 22-23, din câte am văzut de la amici care au renunţat, când deja sesizezi că e pierdere de vreme- mi-a luat vreo trei săptămâni să ajung la înţelepciunea asta :)

Ferma mea frumos aranjată şi colorată, animăluţele simpatice, vecinii darnici- pe mulţi i-aş dori vecini în realitate- nu mai funcţionează ca panaceu pentru peisajul trist, nervii cotidieni, şi lipsa de consecvenţă a lumii reale.Prefer să mă războiesc cu gândacii mei de bucătărie cât se poate de reali, decât să mai gonesc vulpile de prin grădinile virtuale ale vecinilor.
Plus că mi-a dat seama că de vreo 2 săptămâni nu mai mi-am udat ficusul, cam de când am început să îmi ordonez copăceii cadou prin fermă. :)

Ce mi-a plăcut: filosofia colaborativa şi constructivă, faptul că regăsesc în stilul de a juca farmville felul de a vedea lucrurile, preocupările şi creativitatea prietenilor mei,faptul că te poţi uita şi cu drag la capra vecinului, ba poţi să o mai şi mulgi, dacă îţi dă userul şi parola. Ce nu mai îmi place: lipsa de challenge: te prinzi repede cum stă treabă, şi ea cam stă cam la fel şi la nivelul 2 şi la nivelul 20, skillul tău e tot ăla de a ştii cât e ceasul şi de a da click pe plante, animale şi pământ, ca să strângi bani şi experienţă.. Nu-s aşa de material girl încât să mă încânte asta la nesfârşit; îmi lipseşte faptul că nu învăţ nimic nou, şi elementul surpriză. Probabil că nici nu mă gândeam să renunţ, dacă apărea din când în când vreo furtuna care să îmi distrugă culturile, vreun hoţ care să îmi fure găinile, sau vreun concurs de frumuseţe între ferme. I need some drama, în order to be happy :)

O să mă las de farmville, după ce depăşesc total sentimentul de responsabilitate faţă de copăceii mei tropicali şi răţuştele de lângă baltă. Dar îs sigură că cineva îi va iubi mai mult şi va avea mai mare grijă de ei decât mine :)

La vot ca la loto

2009-11-22T00:30:00.003+02:00

Mă duc să votez azi. Mă duc să votez fix cu senzaţia de excitaţie mică şi rece pe care o am când joc la loto- let's give it a shot, să vedem ce iese. Da, miza e uriaşa şi cu bătaie lungă, dar o bagatelizeaza chiar candidaţii, prea ocupaţi să îşi sară la jugulară şi să îşi facă glumiţe proaste unul altuia. Aşa că de ce i-aş lua eu în serios? Nu am nici o speranţã de mai bine- nu din partea lor, cel puţin. Nu reuşesc să mai resuscitez în mine nici un interes pentru politică- acum 5 ani căutam în disperare o anume secţie de votare, să pun neapărat stampila, căci chiar credeam în posibilitatea binelui, care s-a dovedit doar alt tip de rău. Discuţiile politice de peste tot mă lasă rece şi amară ca un mojito, până la urmă tot ce propun cei trei crai de la răsărit, la o analiză economică lucidă, nu se prea poate face, şi e prea puţin de competenţa lor să se facă.
Aşa că iau aceste alegeri că pe un joc al probabilităţilor. Avem 3 candidaţi cu şanse pretty fair,şi o imensă masă de nehotărâţi care or să voteze mai degrabă în turul 2. I place my bet on the new challenger, că îmi plac provocările- el, Cri-crin, din ce în ce mai puţin. Dacă iese, totuşi, o să mă bucur că am câştigat un pariu. Atât.

Eugenia si gemenii magici

2009-11-15T20:57:00.002+02:00

A apărut un nou sortiment de eugenie, care se cheama "Gemenii magici".

Acuma, nu sunt eu specialist in marketing, dar mă întreb cine e geniul care a născocit denumirea, si la ce anume se gândea dînsul când l-a lovit inspiraţia.

Sau, mai ştii, in timp ce "Eugenia" are ca target nostalgicii epocii de aur, "Gemenii magici" poate se adresează tineretului feminin emancipat si fara prejudecati :)

Taximetristul fata in fata cu gripa porcina

2009-11-08T21:46:00.003+02:00

Aseară am reevaluat clasamentul "top 3 taxidrivers from hell”, de care scriam acum câteva zile. Direct pe locul 2, intra taximetristul cu gripa porcină.
Trebuia sa ajung la un party undeva departe şi necunoscut, cu ditamai paporniţa plină de cadouri de casă noua. Deci, iau un taxi. Tarif superok, taximetrist 40 ani cu mustaţă, om respectabil deci.
Înăuntru, miros stătut cu iz de băşini.
- Aer condiţionat se poate?
- Domnişoară, ştiţi, sunt răcit....
Ok deci, lasă că respir pe gură. După 1 minut, taxumetristul deschide conversaţia.
- Domnişoară, vă e frică de gripa porcină?
Hopa, ce e asta, ne jucăm truth or dare?Hai cu adevărul.
- Ştiţi, cred că s-a făcut prea mare tam tam, până la urmă la noi nu a murit nimeni....
Domnul îşi dă drumul la un acces de tuse în rafale. Fac ochii mari, întorc capul în directia opusa.
- Hrrrr, da, cam aveţi dreptate. Da în Ucraina aţi văzut? Mor pe capete...
Instinctiv mă înţepenesc în scaun. Oare cât mai avem până la destinaţie? În jur, străzi pustii şi nefamiliare. Îmi fac singură curaj.
- Da, au zis că e mai grav la cei cu sistem imunitar slab. Ştiţi cum sunt ăia pe acolo, nemâncaţi, frig, vai de mama lor....
- Cam aşa e...eu sunt rezistent de exemplu. De 2 săptămâni beau ceai cu lămâie şi iau aspirina. Şi n-am nimica, numai tuşesc... mă mai ia aşa cu frig...îmi înţepeneşte gâtul...da' o duc pe picioare...
Încă o rafală de tuse. Deja nu mai zic nimic, încerc să îmi ţin respiraţia până la destinaţie.
- Să ştiţi că mi-a fost nitel frică, am şi dezinfectat, am spălat geamurile cu alcool...cred că asta omoară orice virus.
Îmi lipesc nasul de geam.
- Acu 3 zile le-am spălat, vedeţi ce curate sunt...
Îmi dezlipesc nasul de urgenţă şi scot un şerveţel dezinfectant.Mă şterg compulsiv la nas, la gură, îmi distrug machiajul aplicat cu grijă.
- Aţi văzut acuma, îi pun şi pe ăştia în magazine să poarte măşti de-alea... Hă, hă, parcă sunt la spital...
- Da pe dumneavoastră nu v-au pus de la firmă?
- Ba da, don'şoara, ne-au zis la toti să ne cumpărăm măşti de-alea. Cum să port
don' şoara aşa ceva , ce vreţi, să sperii clienţii?
Pai da, ca doar se descurca perfect şi fără masca.

Taximetristul fata in fata cu criza

2009-10-31T22:51:00.002+02:00

Urăsc taximetriştii din Bucureşti. Şi nu o zic doar aşa, ca să fiu în tendinţe, ci pe baza unei experienţe solide, a unor crize de nervi sistematice şi a unor fantezii de răzbunare împotriva lor mai ceva ca în tortura din Casino Royale.
Îi urăsc, dar am nevoie de ei, neavând în dotare nici autoturism personal, nici exemplar masculin şofer.
În general mă feresc de ei ca de martorii lui Iehova, totuşi apelez la taxi înainte de câte un interviu sau vreun eveniment profesional, spre şi de la câte un party prin oraş, după câte o zi de cumpărături în care uit de mine şi mă căptuşesc cu diverse chestii peste capacităţile mele de transport. De obicei genul de situaţii când GPRS-ul meu din cap nu funcţionează şi nici nu am bani mărunţi la mine. Pe deasupra, am simţ de orientare cam cât o păpădie şi un uşor accent ardelenesc, deci victimă de taximetrist scrie pe mine. Anul trecut pe vremea asta îmi luam ţepe cam la jumate din valoarea reală a curselor respective, şi ajunsesem să cheltui pe taxi cam cât pe ţigări. Mă resemnasem cu gândul că sunt a usual victim, şi decât să fac ulcer, preferam să fac haz de necaz, când dădeam de specii de manelari sau amatori de conversaţii gen teoria conpiratiei. Sau, după caz, să îmi văd viaţă în flashbackuri, când întâlneam tipul de taxi montagne-russe, care încălca toate regulile de circulaţie pe care le ştiam şi îmi întorcea metabolismul pe dos punând frâne bruşte prin intersecţii.
Aveam şi un top 3 taxidrivers from hell , pe care îl rememoram ca referinţă de “se poate şi mai rau”, ca să nu ajung să mă enervez pentru flecusteturi de-astea. Şi ar fi cam aşa:
No 3: cel care a făcut pana prostului într-o intersecţie, căci i se stricase indicatorul de carburant
No 2: cel care ne-a lăsat cu bagajele în drum la 5 minute de la începutul cursei, pentru că şi-a amintit că trebuia să iasă din tură
No 1: rechinul care era să mă ia la bătaie- cu câţiva ani în urmă- pentru că nu am vrut să îi dau de 5 ori făcea cursa respectivă cu un taxi normal.
Pe aceşti domni deosebiţi, dacă nu i-au ajuns blestemele mele, oricum i-a ajuns criza. Şi unul din puţinele ei efecte pozitive, în ceea ce mă priveşte, a fost că taximetriştii au ajuns să se poarte că nişte prestatori de servicii normali, pentru care clientul e pe primul loc. Prin martie, spre surpriza mea, nu mai trebuia să mă rog eu de ei să mă ducă undeva, căci se rugau ei de mine. Tarifele au scăzut rezonabil, şi senzaţional, prin buzunarele taximetriştilor s-a descoperit o specie ce părea dispărută- banii mărunţi. Prin vară, pentru o cursă pe care dădeam anul trecut 10 RON, am ajuns să dau 5 RON; şi da! luau şi curse de 5 RON. Surprize, surprize, au ajuns până să mă şi ajute cu bagajele pe care le căram. E drept, erau tare cătrăniţi de situaţie, dar păreau resemnaţi, deh, e criză domne. Nu puteau să mai facă ei regulile, dacă voiau să facă bani. Mi-am şoptit atunci în barbă: "se pare că cel mai bun training de customer care e nevoia”.
Dar, după cum aveam să aflu azi, nici o minune nu ţine prea mult, şi nevoia te învaţă cât timp te roade la stomac. Ce s-a întâmplat: ies de la cumpărături din hipermarket cu 3 sacosi mari şi un palton scos de la curăţătorie. Primul taximetrist care mi-a ieşit în cale a catadicsit să îmi spună că îşi aşteaptă nevastă. Următorii doi m-au refuzat- mergeam prea aproape pentru ei- ce-i drept, era o cursă pentru care dădeam 5 Ron în vară.” Ooops, ce e asta?” mă gândesc, în timp ce o sacoşa ameninţă să crape sub presiunea borcanelor. Până la urmă, un Leone liciteaza”100000 de mii!”. Mă uit urât la el, şi dau să avansez mai încolo. “Hai 80!”. 80 să fie, mai bine decât borcane sparte pe trotuar. Îmi urc catrafusele, mă introduc şi eu, şi îl întreb nedumerită, dar şi cu oarecare speranţa în glas: "Ce se întâmplă? S-a terminat criză?” Tipul râde mucalit. Îi expun teoria mea cu criza care a dresat taximetriştii, se amuză şi mai tare. Se pare că nu, nu s-a terminat criza, dar se apropie sărbătorile de iarnă, şi pentru specia taximetriştilor, este o perioadă de exploatare la maxim a clienţilor. So long for customer care. "Dar prin februarie, domnişoară, să vedeţi foame!” Să vedem, strâng de-acum monezi la borcan ca să vă dau fix cât e pe ceas, tupeistilor!

De ce bat clopotele?Mitica!

2009-10-27T23:11:00.004+02:00

Adica Sf. Dumitru, sub forma de moaste. De data asta nu este singur insa, ci insotit de Grigore Teologul, Grigore de la Nisa, Vasile cel Mare, Constantin si Elena, Ilie cel Nou. E nevoie de o coalitie intreaga de sfinti ca sa ne scoata cu bine din criza si din incertitudinile guvernarii. Asta avand in vedere, ca spre deosebire de alti ani, acum sunt mai multi oameni cu probleme, care isi pun credinta- poate singurul lucru pe care il au si care nu e de imprumut- in intalnirea cu moastele sfinte -au estimat ca vor fi peste 2 milioane de pelerini pe Dealul Mitropoliei, cu cateva sute de mii mai mult decat anul trecut.
Nu am nimic cu formele de credinta manifestate in grup, ci chiar, cat de agnostica as fi, pot sa fac exercitii de admiratie autentica in fata lor, daca ele genereaza trairi pozitive si impulsul de a fi mai buni. Revenind la situatia concreta, nici nu fac pe avocatul diavolului atat incat sa ma intereseze raportul de credinciosi transfigurati/ credinciosi nervosi si cu echimoze dupa intalnirea cu moastele. Chiar imi imaginez ca majoritatea celor care se pornesc spre mitropolie zilele acestea, o fac pentru trairi spirituale autentice, nu pentru sarmale gratis, si ca numai epuizarea si raul fizic dupa aceasta proba de rezistenta care este statul la cozi la moaste, ii face sa uite perceptele crestine, si sa dea in alti credinciosi in biserica.
Dar totusi, de ce trebuie ca timp de o saptamana, centrul sa fie semiblocat si oamenii muncii-in numar de cateva sute de mii- care il tranziteaza sa stea in trafic o ora in plus, daca calculezi un dus-intors de la serviciu? Nu cred ca acest pelerinaj este o manifestare gen summit NATO, o chestiune de interes national, care ne priveste pe toti. Pe mine nu ma priveste, si atat timp cat libertatea de exprimare- a credintei, in acest caz- interfereaza cu libertatea mea de miscare, ma deranjeaza. Nu neaparat evenimentul in sine, care este o traditie impamantenita, ci modul in care este gestionat. Cred ca moastele puteau fii la fel de bine sa fie venerate- eventual separat-si in alte biserici din Bucuresti,
purtand hramul lor, de preferinta mai putin centrale, si altfel se disipa masa de oameni care umple trotuarele de cateva zile. Si nici nu mai era necesara alocarea speciala a atator resurse- sfanta organizare!- de jandarmi, medici si asisente, care oricum de-abia fac fata. Sau, daca tot au estimat un numar de pelerini credinciosi egali cu populatia Bucurestiului, puteau sa declare Sf. Dumitru zi libera pentru bucuresteni- in fond de ce nu, in Salonic au facut-o.
In plus, de ce trebuie sa asistam fortat la balciul religios de prost gust din parcul Unirii?( pana si tufanelele au fost rebranduite ca dumitrite cu aceasta ocazie speciala).Comertul cu suveniruri religioase tot comert este, si trebuie sa se supuna regulilor ca orice alt tip de biznis. De vreme ce din impozitele de pe salariul meu sunt platite si salariile preotilor, vreau si ca profitul de pe urma vanzarilor de Sf. Dumitru sa fie impozitat. Pun pariu ca astfel ar disparea trei sferturi din ambulantii care tin calea trecatorilor prin parcul Unirii profitand de inima lor larga si portofelul largit in consecinta.
PS: Post scris sub influenta unei improscari cu mir pe frunte, la care am fost supusa fara acordul meu la intrarea la metrou Unirii. Nici nu am apucat sa ma bucur de aroma, care imi place, ca am vazut ca am in manutza, de la popa care m-a blagoslovit, un fluturas prin care imi cerea bani.Tardiv, deja eram in metrou si ii blagosloveam pe altii cu sfantul miros. Am ezitat oleaca intre ratiunea care imi spunea ca am fost supusa unei manipulari ca la carte, si respectul dobandit de la bunicii de la tara pentru simboluri sfinte. Dupa care m-am spalat pe cap.

Sexul si sexele

2009-10-24T17:04:00.001+03:00

Se ia o gasca de vreo 10 prieteni, femei si barbati. Se pune intrebarea: “Care sunt cele mai importante inventii in viata de zi cu zi?”
Se ierarhizeaza raspunsurile si iata care sunt ele.
Top 3 femei:
Spuma de baie
Prezervativele cu punctulete de la Durex
Sutienul care se deschide in fata
Top 3 barbati:
Buda
Berea
Jocurile pe calculator.

A se numara cati itemi cu conotatii sexuale/senzuale sunt pe fiecare categorie. Concluzia privitoare la sexul cel mai obsedat de sex vine de la sine :)

Sa mergi sau sa nu mergi la concert

2009-10-19T21:08:00.003+03:00

De cand ma stiu ma fascineaza muzica live. Daca pe langa mine se nimereste un om care stie cat de cat sa zdrangane o chitara, cad instantaneu intr-o admiratie vecina cu prosteala. Prin urmare, merg la concerte destul de des. Prietenii imi zic- cu condescendenta- ca sunt mainstream, pentru ca n-am un gen muzical preferat care numai ala sa imi ridice tensiunea. Asa ca am mers si la George Michael, si la Cesaria Evora, si la Sophie Ellis Bextor, si la Brazzaville, si la Madonna, si la Muse, si la Lenny Kravitz, si la Beyonce si la Holograf si la Suie Paparude, si la Nicu Alifantis si la Loredana, si la multi altii. Susnumitii imi plac
, ofkors; fie pentru ca muzica lor imi spune ceva, fie pentru ca stiu ca fac show pe cinste, sau din ambele motive enuntate anterior. Deci fac baie anonima de multime din cand in cand, si ma mai uit in jur ca sa vad in ce ape ma scald. Am identificat pana acum 3 specii majore de public de concert. Ele se intersecteaza in oarecare masura, adica exista indivizi care se vor gasi -la concerte diferite- in toate din cele 3 categorii.
1.Fanii Fie ca le place electro, rockul, pop-ul sau gipsy punkul, fanii, oricat s-ar crede unii dintre ei nisati si speciali prin preferintele lor- care, nu-i asa, ii definesc- manifesta comportamente destul de similare in preajma, in timpul, dupa un concert. In general, ei stiu ce se intampla in viata( si opera) band-urilor pe care le plac- bine, unii mai intens decat altii, depinde de varsta si de cat de tare arde focul pasiunii artistice. Oricum, cand se anunta vreun concert prin Romania, cred ca l-au apucat pe Dumnezeu de picior.Isi vor cumpara bilete imediat ce apar pe piata, si daca bugetul le permite, cat mai aproape de scena. Evenimentul va fii marcat cu bulina in calendar, toti prietenii vor fi alertati. Videoclipuri cu imagini din concerte din acelasi turneu vor fii accesate intens pe youtube. In ziua concertului, vor pleca mai devreme de la serviciu/scoala, chiar daca nu este cazul, caci intrarea este pana la o ora tarzie. Pot la fel de bine sa si absenteze, caci zilele de concert sunt pentru fani zile de productivitate scolara/profesionala 0- deh, au emotii. La concertele cu genuri muzicale mai nisate, vei da peste acelasi gen de oameni, care sunt bucurosi sa dea si ei unii de alti- multi dintre ei dealtfel se si cunosc.Fanii vor trai cu intensitate maxima evenimentul, vor stii tot playlistul fara sa aiba nevoie de pliante cu versuri, vor canta alaturi de cel de pe scena, ii vor face declaratii mai mult sau mai putin inteligibile, vor avea cu ei pancarte
de fanhood, vor ridica manutele in aer, vor cere bis si bis-bis. Ii vor ierta performerului micile gafe sau putinele note false, pentru ca il iubesc, si micile erori umanizeaza, deci il vor iubi si mai tare. Ar trebui ca artistul respectiv sa fie intr-o forma tare proasta ca sa o dea in bara in ochii unui fan-
ceea ce de obicei nu este cazul, un artist care se respecta se pregateste serios pentru un concert si prefera sa il anuleze decat sa isi deazamageasca publicul. Conditiile desfasurarii- de cacat de cele mai multe ori- o sa conteze intr-o oarecare masura pentru fanii adevarati la impresia finala, dar nu o sa le strice in nici un caz entuziasmul unui concert fain. Despre asta, o sa tooot vorbeasca, cam asa, pana la viitorul concert. De cele mai multe ori, asta e categoria din care fac eu parte :)
2.Publicul de complezenta Aici sunt oamenii care merg la concertele mainstream- genul bigstars in Romania- din obligatie sociala. Ei vor bifa evenimentul, pentru ca majoritatea prietenilor/colegilor/ sefilor o fac, si deh! trebuie sa aiba un subiect de conversatie la o bere sau o cafea. Mai nou, dupa disparitia lui Michael, am auzit si motivatii de genu”hai sa il vedem si pe asta pana nu se duce”.
Foarte posibil, ei fredoneaza la dus melodiile respectivului star sau au inca postere cu el in camera lor de copil, dar nu e cool sa te dai fan de artist mainstream, asa ca ei se vor manifesta rezervat : ”Nu sunt fan, imi plac doar unele melodii”. De obicei, cele cateva melodii ale respectivului artist care s-au dat on heavy rotation la TV sau radio, in ultimii 10 ani.
Isi vor cumpara bilet dupa ce afla ca x-y-z merg si ei. In ziua concertului, o sa acorde o atentie speciala tinutei, evident, pentru ca merg la eveniment ca sa fie vazuti ca merg. Tipele o sa fie sexy si pe tocuri, tipii smart casual, dar cu brand serios pe ei. Pentru ca dau banii pe bilet fara sa aiba o motivatie strong, ei vor avea cele mai mari asteptari de la concert:”am dat un ban, sa stiu ca face”. Si tot din cauze de slaba motivatie individuala, vor merge in gasca de cel putin 3, sa isi faca curaj. Undeva, intre coada de la intrare si coada de la bere o sa devina scarbiti de organizare, de restul publicului care ii va calca la propriu pe bataturi, de Romania in general. Deja din acest moment, artistul va trebui sa fie un vrajitor pe scena ca sa castige categoria asta de spectatori, eventual sa ofere echivalentul artistic al unui orgasm.Putini reusesc(Rolling Stones au facut-o). Astfel incat spectatorii de complezenta vor viziona toata cantarea cu mainile in buzunare si cu un rictus plictisit pe fata.Ii va indispune ca artistul nu canta ca in videoclipul pe care il stiau eu in liceu, ca doar nu au platit sa vada remixuri. Ii vor enerva notele false si gafele, si le vor pandi cu masochism, ca sa isi justifice proasta dispozitie. Isi vor misca picioarele doar sa nu amorteasca si vor aplauda ca sa se incalzeasca. Dupa concert comentariile nu o sa fie ever entuziaste, si vor oscila intre “a cantat ok...” si “pacat, bai, nici asta nu mai e ce-a fost”. Evident, mai mult decat concertul in sine o sa conteze organizarea, care bineinteles, a fost de cacat. Pai cam da, dar e bine sa pornesti de la premisa asta, atata timp cat ai mai fost la nspe concerte si mereu a fost la fel. Atata timp cat nu o sa avem organizatorii de evenimente profi- sireacii, din greseli invata si ei- si un stadion mare si fain gen Wembley, nici concertele nu o sa fie ca acolo (si by the way, si ei stau la cozi la buzi bine merci, ca nu poti sa pui 10 mii de buzi pentru 10 mii de oameni).
Ce face diferenta majora insa intre un concert pe Wembley si unul la noi- hai sa zicem, concert copy paste din acelasi turneu- e atmosfera. Ei, atmosfera e rezultatul combinatiei dintre cele 2 categorii de public de mai sus. Cu cat mai mare fanbase-ul, si mai putin public de complezenta, cu atat mai fain concertul. Chestii ca interactiunea artistului cu publicul sunt putin relevante. De ce concertele cu Cesaria Evora- care interactioneaza minim cu publicul – si ale lui Cohen- care e mult mai cald- au mereu reviewuri faine? Pentru ca sunt concerte la care merg fanii adevarati, pentru care importanta e muzica, nu sa li se puna berea sub bot, nici sa fie gadilati in crestet ca sunt niste copii neglijati ai Europei care merita si ei nitica atentie. Si de unde obsesia asta ca marile staruri tre' sa stie de istoria, geografia si demografia tarisoarei? Ei sunt niste performeri platiti sa cante cam 2 ore si sa o stearga spre urmatorul concert, nu sa scrie ghiduri de calatorie.Dupa mine, pretentiile de genul asta sunt ca si cum i-ai cere lui Guta sa stie monografia satului cand merge sa cante la o cumetrie in Cucuietii de Deal.
Cum scopul meu este sa merg la cat mai multe concerte faine, vreau ca publicul de complezenta sa se reduca la minim. Prin urmare, take notes: nu mergeti la un concert daca artistul respectiv va e “asa si asa”. Nu aveti nici o obligatie sociala, cei care chiar au asa ceva (vedetele, presa si politicienii) o sa aiba si invitatii si locuri faine. Daca nu faceti parte din categoriile mai sus mentionate, nu dati bani pe care e foarte posibil sa ii regretati. Mai bine dati un search rapid pe youtube dupa “concert artist X, turneu Y” si daca nu va place ce vedeti, stati acasa. Puteti eventual sa faceti rost de un dvd cu un concert din ala din afara, ca sa aveti ce vorbi cu colegii/ prietenii. Veti aduce o perspectiva inedita si cosmopolita in conversatie, si veti fii cool in continuare, fara sa fi facut varice si vanatai in multime.
In afara de cele 2 categorii de public de maii sus, exista si o a treia, intotdeaua neglijata, desi e cea mai mare si cu opiniile cele mai penetrante. E vorba de publicul care nu a mers la concert.
Daca nu au mers, nu inseamna ca nu isi pot da si ei cu parerea acolo. Aici vorbim fie de oameni care isi doreau sa mearga la concert, si din varii motive(bani, timp etc), nu au facut-o dar ii ustura la talpici ca nu au mers, fie de oameni care ii detesta pe performerii respectivi de gustibus, fie de formatori de opinie de genu' ziaristi sau bloggeri, care tre sa zica si ei ceva sa manance si gura lor o paine. Si cum vor proceda? Vor vorbi cu n mergatori la concert, vor extrage locurile comune, si isi vor formula propria concluzie. De multe ori, mai ferma si mai batuta in cuie decat a oricarui om care a fost acolo. De ce? Pentru ca impresiile dupa un concert sunt de cele mai multe ori ambigui, unele chestii ti-au placut, altele nu. Nemersii la concert o sa faca media pe cele doua categorii, o sa aleaga majoritatea, si o sa bage foarte putin in seama opiniile din cealalta categorie. De cele mai multe ori o sa extraga negativele- cei care regreta ca nu au mers, o fac ca sa isi justifice retroactiv gestul, cei care detesta artistul, o fac ca sa isi motiveze (dez)gustul, formatorii de opinie, pentru ca scuipatul face mai multa valva decat pupatul . Astfel incat concluziile lor, degraba imprastiate mai departe catre nestiutori, vor fii de genul:”George Michael a cantat la fix ca cucul”, “Lenny Kravitz era beat, ne-a incurcat cu Budapesta, si era sa cada si in nas”, “Sting s-a ticnit, are barba si canta muzica ciudata”, “ Madonna avea bratele flescaite, n-a cantat live si ne-a facut tigani”.

Daca te intalnesti tu, ca om mers la concert, cu un neparticipant cu opinii, vei ajunge sa iti pui la indoiala propria perceptie, memorie si gusturi muzicale, sau eventual, sa ii dai una in cap ca sa il faci sa taca. Mai bine nu insa, cine stie, la viitorul concert poti fi tu in locul lui :)

Calatori prin WC-urile patriei- II

2009-09-30T23:58:00.012+03:00

continuare Regula 3: Planifica sa reusesti
- Cum cobori din mijlocul de transport in comun, mergi intins la toaleta, chiar daca nevoia e doar incipienta. Asa eviti cozile lungi si privirile ucigase ale celor care ajung sa se “elibereze” ultimii inainte sa plece autocarul/trenul.
- Ia cu tine neaparat: bani marunti, servetele uscate, servetele umede antibacteriene/
gel de curatare in recipient mic.
Majoritatea buzilor publice sunt utilizabile contra tarif(5 sau 10 mii). O tanti de la intrare o sa ti-i ia, si o sa iti dea o bucata de hartie igienica ieftina gen scoarta de copac. Doamne feri sa ceri vreodata bon pentru banii aia, nu o sa vezi asa ceva. Credeam mai demult, idealista fiind, ca
sumele respective sunt folosite ca sa se renoveze toaletele. In decursul a cativa ani in care am trecut prin aceleasi buzi publice de cateva ori la rand, aceasta iluzie a murit. Banii aia sunt bani negri, din care mica parte merg la magazin pentru hartie igienica, parte la tanti cu hartia si cea mai mare parte- habar n-am! La o autogara cu trafic serios, daca 300 de calatori folosesc buda pe zi, lasa acolo un milion jumate. Dupa o luna de 30 zile lucratoare, nu sunt chiar bani de aruncat pe geam. Nimeni nu se gandeste la asta, caci suma pe care o da fiecare este simbolica, si primesti in schimb bucata de hartie igienica. Care by the way, nu iti e de mare ajutor. La tine acasa ar fii, dar tu va trebui sa iti stergi si pantofii dupa ce iesi, si sa te stergi pe maini dupa ce te speli. Iata de ce trebuie sa ai servetele uscate. Daca esti genul dirty-kinky, poti sa iti iei si mobilul, ca sa notezi de pe pereti numere de telefon de local sexboys- and-girls care
fac reclama personalizata serviciilor
pe care le presteaza . Oricat de tentante ar fi ofertele, gandeste-te ca au trecut si ei prin aceeasi buda, si au atins aceleasi chestii pe care le vei atinge si tu. A, si au cunoscut n calatori care au transportat n la infinit virusi. Think twice. Si atinge numai ce e absolut necesar de atins. In toaletele de uz comun ale patriei vei gasi aleator apa sa te speli dupa ( invariabil rece), sapun, uscator sau servetele de sters. Decat sa traiesti dileme existentiale de genul “cum sa opresc robinetul murdar cu mainile proaspat spalate”, mai bine ia la tine gel antibacterian sau servetele umede.
Regula 4: Poarta-te cu ceilalti cum ai dori sa se poarte ei cu tine. Sau mai bine zis, poarta-te la buda cum ai fi dorit sa se poarte altii inaintea ta. Poti sa ajungi mizantrop pana
in pragul impulsului de a ucide in masa, cand intri intr-o buda de care alti utilizatori si-au batut joc. Ajungi sa crezi ca traiesti intr-un popor lipsit de un bun simt elementar. The trick is: ajungi sa nu iti mai pese de ce lasi si tu in urma? Aceasta este intrebarea! Caci regulile de utilizare a unei toalete fac parte din cei 7 ani de acasa, atat la Bucuresti, cat si in Cuca Macaii. Problema este ca multi ajung sa nu le mai respecte, pentru ca altii nu le-au respectat inaintea lor. Deprimati si enervati ce gasesc in buda publica, multi gandesc “Ce mai conteaza rahatul meu printre alti rahati anonimi? Daca eu am dat de cacat, lasa sa dea si altii dupa, oricum, la cat de mizerie este, nu o sa stie nimeni ca am contribuit si eu la ea. La un moment dat oricum o sa vina cineva sa faca curatenie generala”. Doamnelor si domnilor, de aia nu merg lucrurile in tara asta.
Suntem doamne si domni nu numai in public, ci si cand(sau mai ales cand) ne aflam singuri in fata buzii. Faceti-va “treaba” cu responsabilitate si nu le faceti misiunea si mai dificila celor care vin dupa. Stiti deja regulile care urmeaza, totul este sa le aplicati cu consecventa si fara abateri.
Nu intrati inainte sa bateti la usa.
Nu faceti echilibristica cu picioarele pe scaunul de la WC. Dati closetului ce merita la fix, fara deviatii de traseu voluntare sau involuntare. Exersati-va ochitul la tinta si cand este vorba de aruncarea hartiei igienice folosite. Trageti apa dupa.Nu stati la buda mai mult de 5 minute. Daca respectati regula nr. 1 referitoare la cunoasterea metabolismului propriu nu va fi cazul. Daca credeti ca toaleta publica e loc de meditatie, conversatii pe mobil sau aranjatul machiajului, probabil ca nu cititi acest post, pentru ca nu stiti sa o faceti.
Regula 5: Invata din experienta.
De obicei, dupa ce folosim toaleta publica, experimentam un moment de dezgust maxim, dupa care uitam complet evenimentul. Fenomenul se numeste reprimare, si este un simptom des intalnit in stress posttraumatic. Este bine pentru psihicul nostru sa nu stocheze amintiri atat de neplacute. Problema este ca uitand, nici nu vom invata din aceasta experienta si data viitoare intr-o buda comuna va fi la fel de nasol. Sfatul meu este: inainte de a ingropa in subconstient episodul umilitor, fa un memo catre tine insuti cu ce ai invatat, si ce ai de facut daca te mai confrunti vreodata cu aceasta situatie. Daca doresti sa emigrezi intr-o tara civilizata, dar nu ai gasit taria necesara pana acum , incearca sa vizualizeazi in gand toaletele publice pe care le cunosti in Romania, gandul ca nu lei mai vedea vreodata poate fi foarte motivant.

Romania pro-funda/ calatori prin WC-urile patriei

2009-09-30T23:31:00.006+03:00

Calatorind prin tara, am avut ocazia sa cunosc de cand ma stiu toaletele publice din gari, autogari, centre de orase. Nefiind posesoare de autoturism personal, vizitez spasita
si astazi aceste locuri de foarte profan pelerinaj, de cate ori natura ma cheama, cum zic englezii- desi deseori trebuie ca natura sa urle de-a dreptul inainte ca eu sa ii urmez chemarea. De ce?
Analizez invariabil situatia “inainte si dupa”(dupa revolutie, reforma, alegeri 1, alegeri 2, intrarea in UE etc.), ofticandu-ma de fiecare data cand vad ca prea putine s-au schimbat si in acest domeniu de dedesubt al binelui public, si ca sperantele sa se schimbe in curand tind spre zero. Prin urmare, am decis sa scriu, spre buna folosinta a oricui va fi interesat, un ghid de utilizare al buzilor publice din Romania, care detaliaza in 5 reguli pregatirea psihica si fizica necesara confruntarii cu aceasta fata de cacat a tarii noastre. Ele pot fi luate in considerare, selectiv, si pentru restaurantele/barurile/terasele/carciumile patriei.
Iata-le mai jos:
Regula 1: Cunoaste-te pe tine insuti
Bine, ar fi ok sa faci asta in general, pentru drumul tau in viata, nu neparat pentru drumul la buda. Nu ma refer insa aici la caracter, vise, aspiratii, ci la chestii mult mai bazale. Gen metabolism, capacitatea vezicii, controlul sfincterelor, ce alimente si bauturi iti priesc sau nu, gabaritul tau in spatiu, modul in care productiile organismului propriu tind sa interactioneze cu mediul inconjurator(traiectorie,viteza, debit). Daca esti prea finut(a) si te jeneaza rolul tau cat se poate de concret in transformarea materiei sau in circuitul apei in natura, atunci probabil nu citesti acest post si probabil intalnirea ta cu buzile publice va necesita psihoterapie. Cunoasterea proprie este foarte necesara in etapa de planificare, de care voi vorbi ulterior..
Alte chestii pe care ar fii bine sa le stii: dinamica fluidelor(cel putin principiul lui Arhimede), sa poti face corect pipi din picioare, si cateva reguli de bune maniere, pe care le voi detalia ulterior.
Regula 2: Lasa orice speranta cand intri. Mai bine lasa tot ce ai de lasat in WC-ul
de acasa pentru ca buzile publice din Romania sunt naspa rau. Daca te vei confrunta cu o exceptie, ca o toaleta publica curata si bine dotata, surpriza va fi cu atat mai placuta, prin urmare, daca nu poti amana sau evita momentul, porneste cu asteptari cat se poate de negative. Tine minte oricum: nici o buda nu e ca cea de acasa. Poate nu e a ta cea mai curata sau dotata, dar avantajul indubital-in afara de familiaritatea si atasamentul unei relatii de lunga durata- este ca stii cine a folosit-o inainte si nici nu iti ofera dileme de genul cum sa pornesti apa sa te speli dupa.
Regula 3: Planifica sa reusesti. Este de preferat sa reusesti sa eviti momentul adevarului. In calatorii mai scurte este posibil, daca ai un metabolism normal si respecti niste reguli de baza.
- Nu manca si bea pe saturate chiar inainte sa pleci. Mananca cu o ora inainte, ca sa ai timp sa binecuvantezi toaleta proprie. Asa te lipsesti si de raul de drum care vine invariabil cand ai burta plina.
- La drum, bea numai apa plata. Apa carbogazoasa da gaze, sucurile dulci provoaca setea. Berea te scoate imediat, ca sa nu mai zic ca te scoate in evidenta printre alti calatori. Bea apa cat sa nu mori de sete, nu din plictiseala.
- Daca mergi la drum lung si ti-e foame, mananca chestii care se metabolizeaza greu, si cat mai putin sarate. Sarea provoaca sete, setea cere lichide, lichidele se cer afara.
Este obligatoriu sa fi pregatit insa si pentru situatia in care vei ajunge la buda. Iata ce trebuie sa faci:
- Imbraca-te comod si practic( Blugii skinny, pantalonii bootcut, fustele con sau lungi, pantofii cu toc cui si imprimeu sau conversii albi nu sunt in aceasta categorie). Da, stiu, hainele ne reflecta personalitatea, dar e foarte probabil sa faci pipi pe stilul tau unic, daca nimeresti intr-o infama buda turceasca, si daca ignori regula nr.1. In plus, majoritatea WC-urilor publice au pe jos o fleasca de provenienta dubioasa; optimistii cred ca este apa cu dezinfectant, ramasa dupa ce s-a spalat pe jos, pesimistii cred ca e pipi. Cel mai probabil este o combinatie intre cele doua, oricum ar fi, nu vei dori sa iei mostre de nesters pe pantofii tai cool. Hainele sunt cu atat mai practice cu cat le poti deschide si manipula mai usor la “nevoie”; si cu cat purtarea lor iti afecteaza mai putin metabolismul. Pantofii sa fie cu talpa joasa pentru stabilitate- de o culoare neutra, inchisa, si dintr-un material usor de curatat. Outfitul pentru club e fix pentru aia, nu pentru calatorii lungi.

Vise, domne!

2009-09-30T22:27:00.005+03:00

- Pui, ce bine ca ai venit mai devreme de la lucru! Hai la Metro!
- Da de ce?Pui, sunt frant de oboseala...
- Stii stepperul ala la care ma gandesc eu de 3 luni?
- Ala smecher cu 4 viteze care iti zice si cate calorii ai consumat? ce e cu el?
Pauza de suspans. Ea, triumfatoare:
- E la promotie mai, de la 5 milioane l-au redus la doua!!
- Unde ai vazut tu asta?
- Pui, am vazut eu un pliant, nu mai stiu unde, e promotie pana la sfarsitul saptamanii!
- Pai e miercuri!
- Da, mai, da' stii ca la preturi din astea se dau repede!
- Bine pui, hai intra in adidasi, ca eu nu ma mai schimb. Daca fac dus acuma, ma bag direct in pat.
Se ia masina, vrrrrm spre Metro. Pe drum, el:
- Pui, parca si Raluca lu' Dan voia stepper de-ala.
- Pai, suna-l pe Dan si zi-i.
Se vorbeste cu Dan.
- Ei sunt prin mall sa isi ia Dan costum. Daca gasesc, o sa mearga si ei mai tarziu sa se uite de stepper.
- Da, numai sa mai gaseasca. Bine ca ai vrut sa mergem acuma, pui. Puiutul meu!
Pupic demonstrativ.
La Metro, se merge furibund la raionul de articole sportive. Se depisteaza stepperul. Surpriza, e la 5 milioane.Nici o eticheta de reducere. Se cauta cu indignare si se gaseste cu greu un angajat care sa stie despre ce este vorba.
- Doamna, nu e nici o promotie. Asta e pretul de raft.
- Cum domne, ca a vazut pliantul!
- Ce pliant domnule, va arat toate cataloagele din ultimul an. Nu am avut promotii la modelul asta. Nu avem reduceri asa mari la nici un articol.
El catre ea:
- Pui, esti sigura ca era pliant de Metro?
Ea nu mai e sigura de nimic.
Angajatul intervine competent:
- Domnule, numai noi vindem marca asta. Numai ca nu am avut niciodata promotie la steppere.
Atmosfera incordat-ganditoare. Ea isi bate tampla cu un deget, incruntata.
- Pai, pui...atunci inseamna ca am visat eu!
Un minut de priviri consternate in triunghi. El ofteaza. Ii multumeste angajatului competent, care nici acuma nu intelege ce s-a intamplat. El intelege.
- Pui, daca tot suntem aici, hai sa luam ceva de mancare. Sunt mort de foame.
Se ia de mancare. Se pleaca spre casa. In masina:
- Ma pui, zapacita mai esti. Bine ca nu ai visat ca mi-au marit salariul.
- Pui, macar suna-l pe Dan sa nu mai mearga.
Se suna:
- Dane, v-ati pornit spre Metro? Nu inca?Bine mai, ca s-a terminat promotia aia. Da, mai, au vandut tot ce era pe stoc. Nici noi n-am mai apucat. Hai, pa! Ne vedem maine la lucru.
Privire ghidus-complice. Hohot de ras cu sughituri tot drumul spre casa. Si mult timp dupa aceea.

Comediile romantice reloaded

2009-09-23T00:19:00.000+03:00

Pe langa intrigile standard, de care am vorbit in postul anterior, si care sunt baza pentru 90% din comediile romantice, mai sunt si cliseele de situatie, care se vor repeta aproape copy-paste in toate filmele de categoria asta, de iti vine sa dai fast forward cand le intalnesti. Chiar, ce s-ar intampla daca am da ff? ar ramane probabil 15 minute de pelicula, cu tot cu generic. Si uite ce (nu) am pierde:

1. Prima partida de sex va fi fenomenal de satisfacatoare si incredibil de pasionala . Big bullshit. Asa de big ca iti intra in ochi. Prima noapte de amor intr-o relatie noua -nu ma refer aici la one-night-stand-uri- e intotdeauna cam awkward, din n+1 motive de care fiecare dintre noi isi aminteste cu siguranta. Partea cu satisfactia e subreda by default. Partea cu pasiunea e incredibil de amuzanta ca si concept- ma refer aici la fazele in care ei se arunca pe podea, se izbesc de pereti, isi rup hainele de pe ei ca niste proaspeti eliberati din puscarie care n-au mai vazut sexul opus de 10 ani. Oare ce tipa fantasmeaza la prima noapte cu noul iubit ca la un semiviol? Or fi si din astea, dar la momentul adevarului iti doresti macar un simulacru de atmosfera romantica, o apropiere mai calma, un preludiu mai mare de 5 minute, si sa poti purta si a doua zi lenjeria si hainele respective( multe dintre noi isi planifica toaleta momentului ca sa fie special, si ar face crize de nervi daca pretioasele artefacte ar fii sfasiate si aruncate pe jos ca ambalajele de chipsuri). Da, barbatii probabil ne-ar servi rapid ca snack la prima partida; pentru ei, desi le e nitel teama ca nu se ridica la inaltimea asteptarilor, situatia e superexcitanta: se chinuiesc sa mentina cat mai mult erectia cat timp iti blesteama nasturii de la bluza si nu vor observa deloc detalii gen modelul imprimeului de pe sutien. Dar s-or invatat si ei in timp ca sexul cu o tipa pe care o placi mult nu e o problema mecanica de dezbracare-penetrare- ejaculare-culcare, care trebuie rezolvata cat mai repede . Aaaaa, by the way, comediile romantice rateaza inexplicabil, in toata pasiunea animalica ce se dezlantuie in prima noapte, momentul idilic al punerii prezervativului. Da, ar fi si cam greu sa il introduca in scena pe Mr. Rubber, cand tipul ii desface tipei sutienul cu o mana si cu cealalta ii sustine fundul pentru o partida la verticala.
Ok, Knocked Up si Juno au momentul prezervativului, dar e vital pentru intriga filmelor respective, care e centrata pe graviditatea accidentala. De tinut minte pentru alti scenaristi "romantici".

2. Dragostea dintre personaje va deveni evidenta intr-un mod cat mai extravagant si mai public. Standard: el va pune in scena serenade(deja figura asa uzata, ca nu prea mai merge, presimt insa un come back upgradat in cativa ani), va tocmi avioane sa ii scrie dragostea pe cer, va umple camere si birouri de flori- asta daca nu o pajiste intreaga(Big Fish), va face declaratii pe billboard-uri de stadioane etc. Wake up! Sanse nule sa se intample in realitate in Romanica. Majoritatea barbatilor nu au bani de aruncat pe chestii de-astea. Cei care au, isi fac si o analiza clara a recuperarii investitiei, si vor lua prospectivei amante cadouri scumpe, care sa ii aminteasca acesteia pe termen lung de marimea afectiunii lor. In plus, barbatii au oroare sa fie ridiculizati in public, asa ca nu vor face declaratii de genul mai sus amintit decat daca sunt siguri ca nu vor fi respinsi. Iar daca sunt siguri de inima ta, nu vor mai avea nevoie sa te cucereasca grandoman in fata tuturor. QED. Fazele in care protagonistii isi declara amorul in cele mai publice si nepotrivite locuri cu putinta(aeropoarte, stadioane, tribunale, in direct la TV) sunt conventii cinematografice ca sa te convinga pe tine spectatorul de autenticitatea si unicitatea relatiei dintre personaje- cam trist ca toti scenaristii fac asta la fel. Tot asa si cu strainii care se afla in heavy traffic in jurul personajelor, se opresc din tot ce au de facut, le asculta atenti declaratiile, aplauda tembel si cer sarutul cu o hotarare si unanimitate demna de un miting sindical. Pai da, asta ar trebui sa ne dorim si noi,telespectatorii, daca nu ne-am prins deja. Ma intreb daca acel imperativ "Kiss! Kiss!" s-ar adapta neaos in formula lui "Pup-o baaaa!"

3. Cererea in casatorie va fi facuta cat se poate de original( brief: inelul ascuns in bautura si mancare la un restaurant de fitze, cererea, intr-o locatie traditional romantica, daca nu Paris, macar Viena, daca nu Viena, macar New York :). Acuma, ce sa zic, asta a prins cheag la populatie. Orice femeie intr-o relatie fericita de lunga durata fantazmeaza la ceva macar pe departe similar, nu numai pentru ca a vazut in filme, dar a vazut la Popeasca, Ioneasca, Georgeasca...Iar barbatii, trecand cum pot peste anxietatea momentului- cel mai mare bau-bau al lor- isi bat capul cum dracu sa faca rost de bani si de inel, de restaurant si de excursie, ca sa mai ramana apoi un purcoi de gologani pentru gaura fara fund care este organizarea unei nunti. Ma intreb cate inele au fost inghitite si recuperate intr-un mod total lipsit de romantism dupa astfel de cereri prin restaurante. Ma intreb daca orasele "romantice" cotizeaza la Hollwood pentru gramada de logoditi pe care ii gazduiesc. Ma mai intreb daca momentul cererii in casatorie, atat de emotionant si semnificativ el in sine, are nevoie de o punere in scena laborioasa si spectaculoasa. Ma intreb...

4. Nuntile sunt momente de suspans maxim, mai ceva ca la Surprize-Surprize. Toate nuntile personajelor principale din comediile romantice- cu exceptia celor de generic final- vor fi cu cantec. El sau ea vor intarzia, se vor accidenta sau vor capata alergii, vor fi la politie cand ar fi trebuit sa fie la biserica, vor fugi din fata popii ca si loviti de streche la un moment dat. Alti iubiti/iubite vor aparea la locul faptei, perturband momentul si revendicandu-l pe ea/el, mai nou, si prietenii buni isi baga nasul si deranjeaza pe la nunti(Brides' War, I love you man). Bine, americanii s-or fi casatorind ca prostii, fara sa stie bine de ce- deh, daca se uita de mici la filme romantice in care protagonistii se casatoresc fara sa fie clar de ce :). Dar si la ei nuntile costa o groaza de bani, si nici ei nu si le comanda ca pe pizza. Oricine a trecut prin organizarea unei nunti stie ce bataie de cap imensa este, si ca este un adevarat test pentru o relatie. Daca treci prin acest test si ajungi sa ai dubii serioase chiar inainte sa iti pui pirostriile pe cap, atunci cel mai probabil este ca o sa inghiti in sec si o sa mergi inainte, gandindu-te nu la partener, ci la cat de mult ai investit pana in momentul asta si la ce presiune sociala imensa e creata in jurul tau. Presiunea sociala o sa ii determine si pe restul participantilor sa faca frumos si sa nu strice ritualul. Morala: daca aveti dubii serioase si permanente ca vreti sa va treziti in fiecare dimineata pentru tot restul vietii alaturi de X, spuneti "nu" din timp. Indiferent ce o sa zica mama, tata, vecina si bunica, o sa evitati nu numai cheltuielile si stressul mare ale unei nunti care nu ar trebui sa se petreaca, cat si cheltuielile si stressul imens ale unui divort care va veni invariabil mai devreme sau mai tarziu. Nu asteptati sa va salveze providenta in ultimul moment sub forma unui coleg de banca din liceu care va iubea in tacere si acum e gata sa v-o spuna.

5. In toate comediile romantice el/ea va pleca undeva fara ca dragostea sa fie marturisita sau cestiuni importante reglate. Celalalt va realiza dupa 5 minute asta, si va porni intr-o cursa nebuneasca sa il opreasca pe iubit/iubita. Indiferent unde ar fi si ce ar face, va lasa totul balta si va incerca sa il ajunga din urma pe calator ca sa ii spuna ce dor are la inimioara. Evident, e intotdeauna o cursa cu obstacole, trafic de cosmar, cu urmariri, cu personaje care se vor opune in drum. Toate acestea vor potenta succesul personajului care va ajunge la aeroport chiar inainte sa plece avionul, sau va opri avionul(e mereu cu avioane, deh, America e mare, ei asa se plimba) ca sa spuna celuilalt ce are pe suflet. In public, cu aplauzele de rigoare, cu sarutul romantic cadru 360 grade. Ce mumos! Cum isi dau ei seama in ultima clipa ca sunt pe cale sa piarda dragostea vietii lor! Da oare cum uita mereu de telefoanele mobile? Sau de faptul ca suntem in secolul 21, si unde merge dragostea sunt mijloace de comunicare bine mersi? Morala: momente introduse strict pentru componenta de suspans si actiune, nu va asteptati sa opreasca nimeni avioane pentru voi in viata reala. Daca, sfidand bunul simt, vi se va intampla asta, participantii la moment nu o sa aplaude, ci o sa va injure de mama ca perturbati programul de zbor. Si or sa cheme paza aeroportului.

Cam atat despre comediile romantice. Despre romantism, alte pareri, alta data.

Comediile romantice= Fast food pentru inimi slabe

2009-09-21T20:53:00.001+03:00

Comediile romantice ar trebui sa fie ori rebranduite ca "fantasy", ori marcate cu "Consumul excesiv dauneaza grav perceptiei realitatii".
Ma uit la comedii romantice, exact pentru motivele pentru care uneori cumpar uneori prajituri cu E-uri din comert: ca sa regasesc un gust identic dulce ce ma ajuta sa trec peste zile mai amarutze. Asa cum descalific prajiturile ca hrana sanatoasa, si imi fac mea culpa pentru otravurile ingerate, is in vigilenta maxima si cand vizionez sus numitele filme, ulterior disecand toate ingredientele false care le fac sa fie digerabile si dezirabile... Da, da, stiu ca nimeni nu le ia in serios pe moment, ca toate stim ca is povesti, problema e ca povestile astea inghitite repetat fara spirit critic incep sa ne creeze asteptari romantate care o iau usurel pe un drum paralel cu realitatea, de ajungem sa credem la un moment dat ca toti barbatii sunt niste porci insensibili. Si ei nu isi dau seama de ce, ca nu se uita la asa ceva. Eu cel putin nu stiu nici un barbat care se uita la comedii romantice fara sa fie sub amenintarea santajului emotional( mai pe scurt: embargo la sex) sau fara sa se amuze copios de tot nerealismul cliseelor din care sunt toate incropite. Care sunt ele, iaca aici:
1. Situatia 1:El si ea se cunosc, din doua priviri, trei vorbe, si o partida de sex-sometimes- isi dau seama ca sunt suflete pereche. Evident, nu chiar pe moment, ca s-ar duce dracului intriga-
vezi "Serendipity", care e 95% despre cum ei se cauta si 5% despre ei impreuna-
-dar oricum e nevoie doar de 3 minute de interactiune one-on-one pe pelicula ca acest diagnostic pe viata sa fie cert. Hello?! Ce invatam de aici, ca o scurta intalnire intamplatoare sau un one-night-stand poate fi the beginning of a wonderful life together starting day two? Poate, dar statistic sansele sa se intample sunt reduse rau. De la love-at-first-sight la love-of-my-life drumul e lung si cu ocolisuri in viata reala, de cele mai multe ori e dead-end pur si simplu.
2. Situatia 2: El si ea sunt total opusi, dar somehow ajung impreuna si sufera modificari radicale de caracter. El e misogin si badaran, ea e feminista si binecrescuta( The Ugly Truth). Ea crede in dragoste, el numai in sex(He's not that into you). Ea e zapacita si usuratica, el e moralist si rational( seria Bridget Jones). Ea e o acritura carierista, el cald si afectuos(The proposal). Circumstantele ii aduc impreuna, si dupa un timp X-nu mai mare de o luna- in care fiecare dintre ei isi da arama pe fata si nu pridideste sa deteste ce reprezinta celalalt, isi cad intr-un final in brate, rapusi de o chimie mai presus de orice ratiune. Moment in care unul dintre ei, sau amandoi, se schimba radical, devenind amandoi romantici-dulci-principiali-si forever in love.
Com'on! Nu neg, sunt contrarii care se atrag, si carora le merge bine impreuna. Dar cu compromisuri-toleranta-simt al umorului- acceptare a celuilalt pentru ceea ce este el si cum te completeaza, pentru ca nimeni nu se schimba la180 de grade, brusc si ireversibil, doar pentru ca l-a palit amorul. Ok, ne mai si schimbam, mai renuntam la placeri (ne)vinovate, mai adoptam noi tabieturi si idei noi, dar nu ne lobotizam. In plus, sunt sanse mult mai mari pentru oamenii similari sa se cunoasca si sa ramana impreuna- again, statistica.
3. Situatia 3: El si ea sunt simpatici si ok amandoi, ajung sa se cunoasca cat de cat si se plac nevoie mare, mai mai sa ajunga un cuplu. Dar, surprise! fie el, fie ea, are din start un maaare secret si un plan ascuns, pe care daca l-ar afla celalalt, praful s-ar alege de tot(How to loose a guy in ten days, Labor pains, Wedding Crashers). Secretul face bum! in cel mai nepotrivit moment , relatia se duce dracului. Dupa care vinovatul isi spala pacatele, cat mai public si umilitor posibil, si e iertat in maxim 3 zile. Yeah right! Dragostea e indelung rabdatoare si plina de bunatate, dar nici chiar asa. Daca umilesti la sange si minti de stingi(cam la limita psihopatiei) omul pe care il iubesti( mai greu daca esti psihopat :)), sansele sa te ierte, trecand peste orgoliu, bun simt, pierderea jobului, etc. sunt cam nule. Ori problemele psihice sunt de ambele parti.
Cam astea sunt cliseele de intriga, in alt post o sa iau la bani marunti cliseele de situatie.

Politicieni mici!

2009-09-20T19:12:00.000+03:00

Victor, 11 ani, proaspat ales sef de clasa.
- Victor, si ti-ai facut campanie electorala?
- Da.
-Cum?
- Pai m-am ridicat la ora de muzica, am cerut voie sa spun ceva si am facut promisiuni.
- Ce ai promis?
- 12 luni de vacanta si o zi de scoala.
- Pai...e cam imposibil...
- Da, stiu. Si ei stiu.
- Si te-au votat?
- Da, cred ca le-a placut ca le-am promis ceva.

Suntem conditionati de mici?

Oameni si banci

2009-09-20T16:34:00.000+03:00

Consultantul bancar mi-a dat o intalnire. Moment emotionant, degraba datatoriu de fiori romantici colegelor de birou. Mie, de alt gen de fiori. Cum a iesit: fooaarte diferit fata
de ce se asteptau toti cei implicati obiectiv si subiectiv in cestiune.
Context: am apartament luat cu credit de un an si dupa un an se modifica rata, c-asa o fost intelegerea. Ca om prevazator ce sunt, facandu-mi buget de la o luna la alta, sa vad daca imi mai ajung banii de tigari, purced a afla mai multe detalii din timp, cu o luna inainte de deadline.
Si ii scriu un email scurt si la obiect consultantului bancar pe care il stiu cel mai bine din banca
cu creditul.
Nu imi raspunde nika pe email, in schimb, ma suna si ma roaga sa ne intalnim, la o ora convenabila pentru mine, ca el poate oricand, ca sa discutam despre rata si ...alte cestiuni. Nefiind romantioasa de felul meu, ma gandesc: ooops, cred ca rata o sa creasca ca fat-frumos- intr-un an cat in 10-si omul vrea sa mi-o spuna in fata, eventual sa imi dea si un pahar cu apa si
prim ajutor in caz de lesin. Intrebari panicate pe la prieteni din banci, cum e cu Euriborul, cu marja bancii, ce e DAE, faceti-mi simulari de rate, sa nu ma prinda vestea rea ignoranta. Apoi, stat si cugetat, hmmm, putin probabil sa fie asa de dragut consultantul bancar sa isi rupa din timpul lui ca sa transmita vesti de genul asta.
Paranteza: Consultantul bancar e un profesionist foarte bun in ceea ce face el, zic eu, care sunt recrutor cu experienta si client carcotas by default-datorita lui am facut cu inima impacata maaare credit la banca unde lucreaza, si nu la altele, mai mari si mai fatzoase. Lucreaza in ritm intens, din cate vazusem,la o sucursala din centru.
De ce ar pierde timp cu vesti proaste un om ocupat sa faca bani? Hmmmm. Aici intra la presupuneri colegele mele, preocupate nevoie mare de viata mea amoroasa precara. Evident, consultantul bancar ma place si vrea sa ma cunoasca mai bine. Ipoteza respinsa: daca ma placea, voia sa ma cunoasca mai bine de anul trecut,de cand am semnat contractul, si am interactionat mai des...totusi, desi tare pricajita,o mica miza romantica putea fi acolo, caci imi plac barbatii profesionisti-de-succes- cu costum-turnat-pe-ei. In plus, i'm a soccer for business and pleasure combined -in filme, cel putin :)
Stabilit intalnire in timpul programului sau de lucru si al pauzei mele de pranz-profi, adica. In anticipare, pregatirea de intalnire: frunzarit contract, cugetat la garderoba momentului, pe considerente pragmatico-romantice.Nici prea bine imbracata, sa nu creada ca imi merge bine si poate sa imi creasca rata- daca asta va fi miza; nici prea flower-power, ca plec si ma intorc de la lucru; o leaca sexy, ca un pic de vulnerabilitate afisata nu strica in nici una din ipotezele intalnirii.
Cum a fost: locatie neutra, priviri in expectativa de ambele parti. Interes erotic: ceata in ambele directii. Trecem repede peste chestiunea ratei, nu se va modifica, spune el, si am incredere.
Si ajungem la motivul real al intalnirii. Care era-TA-RAA!- promovarea noilor servicii si produse ale bancii. Consultantul stia ca lucrez in HR la o companie relativ mare si se gandise ca il
voi ajuta sa vanda catre colegii meu. Oooops, la noi nu se face, ii spun un pic mai frumos de atat,
lady fiind , si il ascult cum vorbeste in continuare, promovandu-mi mie respectivele vise colorat
ambalate. Cu un ochi discret spre ceas, sa nu depasesc timpul de pauza. Cu atentia cam difuza, caci nu imi doream nimic din ce avea sa imi ofere. Explicandu-i asta in rastimpuri cat se poate de amabil, in numele meu si al colegilor deja creditati pana la os. Fara sa o spuna,consultantul bancar era un pic jenat ca nu mi-a comunicat de la inceput miza intalnirii. L-am scuzat implicit, in capul meu, spunand-mi "I'll get even later".
SI ATUNCI S-A APRINS BECULETUL: pentru mine, total straina de mecanisme financiare,
era ilustrarea relatiei oameni-banci in forma cea mai concreta. Avem nevoie in continuare unii de alti, pe cat ne e teama sau rusine de ceva timp incoace, unora de altii.
Nu putem sa avem un trai decent, sau iluzia lui, fara imprumuturi de la banci. Ne lasam sedusi,
sperand sa nu se soldeze cu viol sau abandon. Ei nu pot sa se dezvolte fara banii nostri dati sau promisi, si fara increderea noastra. Vor exploata prolific aceasta incredere atat timp cat o vor putea mentine, caci este menirea lor. Dar au nevoie sa ne mearga noua bine, caci numai
asa le va merge si lor. Ne-au bagat in criza, vom iesi si ii vom lua de manuta, mergand mai departe impreuna, si pasind, hopefully, cu mai multa atentie.

Epilog:Nu am promovat mai departe produsele consultantului bancar, cum spera el. Era un demers strain de mine, in al carui succes nu credeam deloc. Am ramas insa prieteni, desi ocazional imi iau mici portii de razbunare, asa cum mi-am promis, trimitandu-i linkuri de gen:
http://emailsfromcrazypeople.com/2009/07/23/the-infamous-pider-drawing/#more-19.

Aniversare in una

2009-09-19T17:59:00.000+03:00

Se implineste un an. Mai mult decat orice relatie a mea cu un barbat, infinit mai multumitor.I'm a material girl, and not ashame of it :)

Acum un an mi-am luat apartamentul, cu bafta unei mosteniri picate pe neasteptate, si,bineinteles, cu ajutorul sponsorilor mei principali, care au inceput prin a-mi da viata. A, si cu un credit de mine luat, pana la adanci batranete. Ca in povestile copilariei, numa a little twisted. Da, paralelismul nu este evident, trebuie sa gandesti un pic twisted ca sa il vezi. Glumeam acum un an cu prietenii, care se gandeau la casatorii, ca eu ma voi casatori cu acest apartament. Si le insiruiam analogiile care urmeaza.
Ajunsesem sa mi-l doresc cu ardoare, asa cum majoritatea femeilor isi doresc sa se marite. A trebuit sa ajung la o anumita maturitate-financiara si mentala- ca sa fac acest pas. Stiam ca voi face compromisuri serioase, scrise intr-un legamant pe termen lung.
Si mai erau si beneficiile incontestabile ale relatiei de lunga durata: mereu voi avea grija de el, il voi face sa arate bine, pe gustul meu, si el imi va oferi in schimb caldura in noptile de iarna, intimitate si regasire la finalul fiecarei zile de lupta cu orasul. Argumentatia mea pragmatico-lirica a starnit zambete, si mi s-a facut cadou de casa noua, printre altele,o punguta de satin cu orez, din cele care se folosesc la nunti, pentru binecuvantat mirii. Am mancat orezul si am reciclat punguta- I'm a material girl, again.
Petrecerea a fost cu prieteni apropiati, care mi-au adus cadouri de viata lunga tare binevenite, pentru ca ma cunosc bine. S-au bucurat sa ma vada in aceasta noua ipostaza si m-au felicitat sincer pentru alegerea mea. Stiau prin cate trecusem inainte sa fac acest pas, si ce suparata fusesem alergand cu bagajele prin Bucuresti din chirie in chirie, mutandu-ma de 6 ori in 3 ani.
Luna de miere a durat 3 luni. A fost perioada minunata si exaltanta a cunoasterii, a explorarii posibilitatilor, a adaptarii reciproce- pe scurt, l-am transformat si decorat ca sa fie pe gustul meu. M-am schimbat si eu, a trebuit sa invat sa fac lucruri noi, sa imi asum un nou rol, si noi responsabilitati, sa ma daruiesc trup, minte si suflet. Mai ales trup :)
Cateodata a fost foarte greu, la sfarsitul fiecarei zile m-am culcat insa cu un zambet de satisfactie pe fata. Nu a iesit mereu cum mi-am dorit eu, si am gasit alte solutii, chiar mai bune.Unul-alta imi criticau gusturile si voiau sa se implice in deciziile mele, crezand ca stiu mai bine, dar le-am multumit cu blandete si am mers mai departe.
Dupa 3 luni, era cum imi doream, mai putin detalii mici, la care mi-am spus ca voi lucra in timp. De ce sa irosesc toata placerea deodata :)?
Am inceput sa simt si compromisurile, dupa exaltarea initiala in care le-am ignorat cu voluptate
pentru ca mi-am permis. Pana cand nu am mai facut-o.
Lunar primesc o scrisoare de la banca care imi spune ce am de facut. Hello, nu sunt amnezica, mi-am luat o obligatie si ma tin de ea. Sunt femeie serioasa, la casa ei :) Asta inseamna si ca placeri si tabieturi nevinovate s-au cam dus. Nici nu aveam (mare)nevoie de ele, dupa cum am vazut.
M-am mai necajit cand una alta au inceput sa se strice. Scartaiau de la inceput, dar exaltata fiind,
nu le vazusem eu. Am inceput sa le vad, si sa gasesc solutii imediat. Nu las lucrurile sa
degenereze pana la stadiul de decizii capitale.
A venit si criza, cu rigorile ei, peste alte compromisuri,care s-au impus de la sine. Si am inceput sa am regrete. Oare am luat decizia cea buna? Oare nu era mai bine sa aman pasul acesta? Recunosc, am avut o perioada in care l-am neglijat, de parca il pedepseam pentru faptul ca era al meu, si trebuia sa fac sacrificii ca sa il pastrez al meu. Mi-am dat seama ca devenise atat de mult o parte din mine, ca ma pedepseam pe mine.
Recunosc ca i-am invidiat pe cei care isi permit sa zboare si sa plece oriunde vor ei(si eu, si eu am suflet de calator, dar nu mai pot pleca oricum, oricand). Apoi, am plecat si eu, si spre deosebire de alte dati cand ma intorceam in Bucuresti&Romania cu inima grea, m-am bucurat tare ca am ajuns Acasa.

Si saptamana viitoare se face un an. Aniversarea este insa in fiecare zi cand ma trezesc si ma uit in jur. Acesta este locul Meu, my preciouss :)